Președintele Casei de Pensii a transmis că toate pensiile vor fi virate către beneficiari până la data de 11 august.
Citește și: Veste rea pentru milioane de români! Ce se întâmplă cu noua lege a pensiilor de la 1 septembrie
Când vor primi românii pensiile
Bătrânii își vor încasa pensiile chiar înaintea minivacanței cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
,,Plata pensiilor în august se va face decalat și asta pentru că sunt zile libere pe 14 și pe 15 august. Casa de Pensii a luat măsurile organizatorice care s-au impus. Trebuie să achităm toți banii atât către Poșta Română cât și către băncile, unde au optat ca plata să fie făcută în contul bancar. Mâine vor fi achitate toate pensiile pe card, iar pe data de 11 august vor fi achitate toate pensiile”,
Totodată, șeful Casei de Pensii a adus în discuție și faptul că premierul României încearcă să renegocieze plafonul 9,4%, din PIB pentru pensii.
,,Astăzi plata pensiilor este sub procent, nu cu mult sub el, dar avem un impediment, jalonul 214 din reforma pensiilor. În baza noului act normativ trebuie să înlăturăm inechitățile pentru că sunt contribuții egale și pensii diferite.
În plus, Daniel Baciu a evidențiat faptul că, referitor la noua lege a pensiilor, în aceste momente, Ministerul Muncii dezbate mai multe variante.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
,,Casa de Pensii ca instituție tehnică furnizează datele, nu suntem în măsură să luăm decizii. Avem mai multe variante pe masa Ministerului Muncii și pot spune că nicio pensie nu scade, poate rămâne la fel. În mare parte pensiile trebuie să crească să ajungă la același cuantum mai mare. Trebuie să facem un efort suplimentar să înlăturăm inechitățile pentru că până la urmă se fac cu bani și avem nevoie de buget ca să facem această reformă în sistem”, a mai spus șeful Casei de Pensii, pentru sursa citată.
Ce dezvăluie Daniel Baciu despre recalcularea pensiilor
Daniel Baciu a vorbit și despre recalcularea pensiilor. Acesta a precizat că, în acest moment, toate instituțiile abilitate se află în proces de evaluare, iar procesul propriu-zis va începe abia în momentul în care va fi stabilită noua formulă de calcul.
,,Evident că se face în baza noii formule, când avem legea finalizată, după ce trece de toate pârghiile din sistem pe care trebuie să le parcurgă o lege, sindicate, Parlament, Monitorul Oficial, noi vom ști formula finală și acolo în baza formulei finale vom începe să recapitulăm toate pensiile (…)
În momentul de față suntem în procesul premergător recalculării, evaluarea dosarelor. Am rămas acum cu dosarele grele și de apropiem de pragul de 90%. Când vom avea tot acest proces de evaluare, după aceea dacă avem legea adoptată recalcularea nu ar trebui să dureze prea mult. Procesul de evaluare a fost greu și va trebui să avem o nouă formulă de calcul”, a mai susținut președintele Casei de Pensii, la România TV.
De asemenea, Daniel Baciu crede că indexarea pensiilor, pe care Guvernul o propune pentru 1 ianuarie 2024, trebuie să suporte atât inflația, cât și majorarea.
,,Este clar prevăzut în lege mecanismul de indexare de 100% din rata inflației și de 50% din creșterea salariului mediu brut care trebuie corelată și cu necesitățile din sistem pentru a le diminua realist. Trebuie să facem o indexare însă este prematur să discutăm de 1 ianuarie 2024, dar mecanismul este clar și trebuie să transpunem în actuala lege ce v-am spus ca să fie acoperită inflația și creșterea.”, a mai dezvăluit Daniel Baciu pentru sursa citată.