Șeful Casei Naționale de Pensii anunță data la care intră pensiile pe card în luna decembrie a anului 2023

Author: Bianca Vidoi

Șeful Casei Naționale de Pensii a anunțat perioada în care vor fi virate pensiile românilor în luna decembrie 

Sursa: Pexels.com

Sărbătorile se apropie, iar pensionarii de gândesc cu nerăbdare la momentul în care o să intre pensia pe card în luna decembrie a anului 2023.

Pensionarii așteptă momentul în care o să intre pensiile pe card în luna decembrie a anului 2023 pentru a putea începe să găsească cele mai bune prețuri pentru cumpărăturile realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Anunțul a fost dat de șeful Casei Naționale de Pensii.

Când vor primi vârstnicii pensia pe card în luna decembrie 2023

Pensionarii sunt îngrijorați că pensiile o să le intre pe card cu întârziere ținând cont de faptul că primele zile ale lunii sunt libere, fapt ce îi neliniștește. La fârșitul lunii noiembrie se pomenește Sfântul Andrei, zi ce este considerată una liberă de la stat, aceeași situație fiind și în cazul zilei de 1 decembrie, când se celebrează Ziua Națională a României, fiind astfel o mini-vacanță de patru zile pentru angajații din țară.

Pentru a îi liniști pe pensionari, Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a anunțat că data la care vor intra pensiile pe card în luna decembrie 2023 nu va fi afectată de zilele liberele pe care le au angajații din sectoarele de stat, mai mult, acesta a adăugat și că poștașii vor

veni la timp. Șeful Casei Naționale de Pensii nu a putut oferi o dată la care pensiile vor intra pe card în luna decembrie a anului 2023, însă a detaliat spunând că viramentele către Poșta Română și alte bănci vor începe de la data de 20 noiembrie.

Pensionarii cred că zilele libere de la începutul lunii decembrie va afecta data la care le vor intra pensiile pe card
[Sursa: Pexels.com]

Citește și: Pensiile calculate greșit: Cum poți să corectezi erorile și să revizuiești suma primită

În declarația sa cu privire la data la care o să fie încărcate pensiile românilor pe card pentru luna decembrie a anului 2023 a vrut să asigure pe toată lumea că există fonduri suficiente pentru a plăti pensiile românilor, ținând cont că s-a speculat că există probleme la fondul de pensii.

Deși sumele vor fi virate începând cu data de 20 noiembrie, Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a recunoscut că există o presiune asupra poștașilor ce vor fi nevoiți să ajungă și în Munții Apuseni, și la cota 2.000, și la etajul zece al unui bloc, însă este încrezător că pensiile vor ajunge la români fără să fie întârziate de zilele libere din luna decembrie.

„Avem banii de pensii. Am auzit zvonuri în piață că avem probleme cu banii, ceea ce nu este deloc adevărat. Poate unele ministere au, dar nu și Casa Națională de Pensii Publice. Lumea trebuie să știe că există bani și că vor primi pensiile la timp înainte de sărbători, așa cum le-au primit și înainte de Paști, de Revelion, de Sfântul Dumitru sau mai știu eu când. Nu se pune problema să ajungem în imposibilitatea de a le mai plăti",  a explicat președintele Casei Naționale de Pensii, potrivit click.ro.

Pensiile se vor mări din ianuarie 2024

O nouă mărire a pensiilor ar putea să aibă loc la începutul lunii ianuarie, însă primele zile ale lunii sunt și cele în care angajații au liber de la stat, motiv pentru care pensionarii sunt îngrijorați că banii nu le vor intra la timp pe card în luna ianuarie a anului viitor. Potrivit calendarului, pensiile ar trebui să intre pe card sau să fie oferite oamenilor de către poștași între 1-15 ale fiecărei luni, însă angajații își vor începe activitatea începând cu data de 3 ianuarie. Se estimează că plata pensiei pe card se va face începând cu data de 10 ianuarie.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

”Prin lege ne-am asumat un calendar care garantează românilor că, la 1 ianuarie, pensiile românilor vor crește cu majorarea de 13,8%.

De asemenea, este foarte important ca românii să știe că avem o noutate.

Luna ianuarie a anului 2024 le va aduce mai mulți bani la pensie românilor
[Sursa: Pexels.com]

Citește și: Veste bună pentru români! Se prelungește valabilitatea voucherelor pentru energie! Anunțul a fost făcut de ministrul Adrian Câciu

Am introdus în lege garanția că pensiile se majorează în fiecare an în luna ianuarie, pe când în vechile legi era stipulat faptul că majorările se fac anual, fără să fie specificat și când anume. Au fost ani în care majorările s-au făcut în septembrie sau nu s-au făcut deloc, deci acum românii au garanția că mereu, în luna ianuarie, vor avea loc majorările”, a explicat Simona Bucura-Oprescu, potrivit newsweek.ro.