Sejururi la Marea Neagră de la 70 de lei pe noapte! Programul „Litoralul pentru toți” a început în această săptămână

Autor: Bianca Vidoi

Sejururi la Marea Neagră de la 70 de lei pe noapte

Sursa: freepik

Românii ce nu își doresc să plătească sume uriașe pentru un sejur la mare apelează la programul „Litoralul pentru toți”.

În plin sezon estival, sumele pe care românii trebuie să le plătească la malul mării cresc, motiv pentru care s-a realizat programul „Litoralul pentru toți”, ce îi ajută pe oameni să petreacă o săptămână la mare, în extrasezon, la prețuri mult mai mici. Iată când a început programul „Litoralul pentru toți”, dar și care sunt cele mai bune oferte.

A început programul „Litoralul pentru toți”

Românii ce își doresc să petreacă clipe de neuitat la malul mării, fără a plăti sume uriașe, se pot bucura deoarece la data de 3 mai 2024 a început programul „Litoralul pentru toți”. Acest program se desfășoară în două etape, în două perioade în care plajele sunt libere și liniștite, perfecte pentru doritorii de momente relaxante, mai exact 3 mai – 20 iunie și 1 septembrie – 15 octombrie.

Hoteluri de 2, 3 sau 4 stele s-au înscris și anul acesta în programul „Litoralul pentru toți”, ocazie cu care românii pot găsi cazări începând de la 70 de lei pe noapte. Românii ce își doresc să se relaxeze la malul mării Negre pot găsi cazări de vis la prețuri reduse la hoteluri precum: Hotel Modern, Hotel Central sau Hotel Voila, din Mamaia, Hotel Vis, Hotel Cupidon sau Hotel Minerva, din Eforie Nord, Hotel Q, din Neptun-Olimp, sau Hotel Dana, din Venus, ori Hotel Corsa, din Mangalia, potrivit romaniatv.net.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Cât costă o noapte de cazare în minivacanța de 1 Mai în Balcic: Prețurile în stațiunea Bulgărească preferată de români pornesc de la 153 de lei

Cea mai ieftină cazare se află la Eforie Nord, la un hotel de 3 stele, unde pentru o noapte turiștii trebuie să plătească doar 75 de lei. Sejurul ales de români poate fi plătit și cu ajutorul voucherelor de vacanță.

70.000 de români au petrecut minivacanța de 1 Mai la malul mării

Tot mai mulți români își petrec vacanțele la malul mării, iar în minivacanța de 1 Mai, ce a picat în anul 2024 în aceeași săptămână cu Paștele, 70.000 de turiști au petrecut clipe magice la stațiunile de la malul mării românești. Cele mai căutate stațiuni de la malul mării Negre au fost Mamaia, Costineşti şi Vama Veche, iar prețul mediu al unui sejur a fost de 1.106

lei pentru o cameră dublă. Alături de cele trei stațiuni celebre pentru evenimentele, concertele și festivalurile organizate, stașiunea Neptun a atras atenția oamenilor, deoarece majoritatea unităților de cazare au fost deschise începând cu data de 1 mai, mai devreme comparativ cu altele.

În minivacanța de 1 Mai și Paște, gradul mediu de ocupare al unităţilor hoteliere deschise în acest interval, mai exact 150 de hoteluri, a depăşit procentul de 50%.

„În ceea ce priveşte durata sejurului, turiştii au petrecut în medie 4,2 nopţi pe litoral, ceea ce arată că mulţi au unit ziua liberă de 1 Mai cu cele acordate cu ocazia Paştelui pentru a-şi prelungi vacanţa. Aşa cum ne aşteptam, apropierea dintre cele două sărbători a avut un impact pozitiv asupra rezervărilor pe litoralul românesc”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO al unui site de turism din România.