Fadik Sevin Atasoy are 47 de ani și face parte din categoria celor mai apreciate actrițe ale generației sale. Aceasta duce mai departe cu mândrie renumele părinților săi, doi dintre cei mai valoroși actori ai Turciei, Emel Göksu și Sönmez Atasoy. Publicul din România a cunoscut-o recent în distribuția serialului Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului Şengül, o femeie extrem de ambițioasă și curajoasă.
Şengül din serialul Totul pentru familia mea, schimbare uluitoare de look, la început de an
Fadik Sevin Atasoy s-a născut în anul 1975, în Ankara, într-o familie de actori celebri și apreciați în Turcia. Aceasta a luat contact încă din copilărie cu mirifică lume a cinematografiei, datorită părinților săi, care au luat-o pe platourile de filmare și i-au insuflat pasiunea pentru actorie.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
La vârsta de 18 ani, după încheierea liceului, Fadik Sevin a decis să se înscrie la Facultatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din cadrul Universității Bilkent pe care a absolvit-o cu brio, în anul 1998. În anul 2000, Fadik a debutat pe platourile de filmare ale serialului Bizim Evin Halleri, care i-a adus și primul pas către carieră de succes de astăzi. Pentru că a dovedit un talent uriaș și o pasiune nebună pentru profesie, Fadik Sevin Atasoy a fost cooptată să joace în multe producții de excepție, care i-au adus mari reușite și au propulsat-o treptat printre cele
mai apreciate actrițe ale Turciei.În preajma Revelionului, Fadik Sevin a publicat câteva imagini uluitoare în care a fost surprinsă la Berlin, acolo unde s-a bucurat de o binemeritată vacanță. Odată revenită în Istanbul, Fadik a decis să recurgă la o mică schimbare de look și le-a împărtășit și fanilor ei nouă să înfățișare.