De când a început relația cu Ștefan, concurenților li se pare că Aleyna nu s-a apropriat prea mult de el, însă concurenta îi contrazice ferm pe colegii și colegele ei.
Aleyna nu mai suportă să-i fie puse la îndoială sentimentele
O discuție despre cei doi a avut loc și în a doua parte a ediției de azi din „Casa iubirii”, fetele începând să insiste asupra relației Aleynei cu Ștefan, ceea ce a deranjat-o vizibil pe tânără, iar prezentatoarea a intrat în casa fetelor chiar în mijlocul acestei discuții.
„Vreau să știu de ce în această zi de primăvară, prima zi, sunteți supărate”, a spus Andreea Mantea.
Aleyna i-a răspuns clar și răspicat acesteia, spunând că s-a săturat să se vorbească zilnic despre atitudinea ei față de Ștefan: „Pentru că, din nou, e aceeași discuție în fiecare zi, cum că eu nu exprim nimic și Ștefan exprimă mai mult, în fiecare zi e același subiect și m-am plictisit să explic același lucru”.
„Poate că ar trebui să fii mai categorică?”, a întrebat-o prezentatoarea pe concurentă.
Însă Aleyna i-a explicat că ea chiar are de gând să-l cunoască mai bine pe Ștefan, pentru că îl place, doar că, în comparație cu restul concurenților, ea își exprimă mai greu sentimentele, și, de aceea, pare că este distantă față de
iubitul ei.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„Păi am zis și îmi mențin punctul de vedere, mie îmi place de Ștefan și vreau să-l cunosc, nu mă interesează părerea celorlalți. (...) Nu exprim aceleași lucruri ca și el, nu mă exteriorizez în același mod.(...) Fiecare se exteriorizează diferit. Poate fetele sunt mai atașate, mai lipicioase”, a spus fata.
Ce părere au concurentele despre relația Aleynei cu Ștefan
În ciuda explicațiilor oferite de aceasta, Larisa crede că Ștefan nu a reușit să-i pună acesteia foc la inimă: „Eu aș vedea-o pe Aleyna să fie mai mult de atât”.
De aceeași părere este și Virginia: „ Cred că el o place mai mult. Nu spun că e un lucru rău, dar el spune că sunt la fel, la același nivel, doar că ea se exteriorizează mai greu, eu nu cred că sunt la același nivel”.
Totuși, Aleyna le-a repetat colegelor ei că, momentan, se află într-o cunoaștere cu Ștefan și că vrea să vadă cum evoluează lucrurile între ei: „Eu aștept, vreau să-l cunosc, vreau să văd ce o fi, dacă nu o să fie, nu o să fie. O să trag eu concluziile, singură, la final”.