Cumplita plata pentru un barbat energic si plin de viata, care alerga 15 kilometri pe zi. A refuzat insa sa ii dea mintea, numai ca se simtea prizonier in propriul trup, iar cu asta nu s-a impacat.
Isi dorea sa implineasca 62 de ani, si i-a implinit, chiar daca putini au fost prietenii care s-au bucurat alaturi de el, campionul declarat al pacatelor, asa cum singur se proclamase.
"Eu am pacatuit mult in tinerete, dar cu placere. La pacate detin monopolul. Din toate intamplarile mele, chiar si cele neplacute, am lasat samanta unui zambet. Am zis ca daca imi schimb dantura, nu mai zambesc".
Dar a incercat sa zambeasca, chiar si atunci cand boala il imbatranea si isi punea incet incet stapanire pe maini, pe picioare, pe degete, pe frunte, pe buze, pe glas si ii era din ce in ce mai greu.
Se mai imbarbata uneori spunandu-si ca seamana cu Petre Tutea, asa batran si nebarbierit. Se mai necajea cand ziarele ii cantau prohodul, dar a stat drept si demn si mandru, si nu a intins mana nici dupa bani, nici dupa mila, nici dupa dragoste.
Si-a asumat ce a facut, si bune si rele. Si crede ca a platit pentru tot. Asa ca tot el a decis cand trebuie sa faca reverenta si sa plece. Tot demn, tot mandru, asa ca Ion, sau ca Mircea sau ca Horea, sau ca Serban Ionescu.
