„Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraina ”, a spus, joi, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de Libertatea.
Serghei Lavrov spune că se vrea transformarea Moldovei într-o „a doua Ucraina” prin „cerșit” la aderarea UE
„O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldovenești este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun: «Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente», precum și alte declarații”, a declarat Serghei Lavrov, spunând că abordarea Moldovei este „cerșitul”.
„Ruşii ar trebui să ne dea din nou o reducere la gaz comparativ cu contractele care au fost semnate, să amâne plăţile”, a citat el un exemplu de acest gen de
Ministrul rus de externe a mai precizat despre Moldova că are un comportament asemănător unui truc. „«Dacă nu ne faceţi (o reducere, n.r.),
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
În trecut, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a afirmat că Ucraina vrea deschiderea frontului transnistrean, lucru care ar putea atrage grave consecințe pentru statalitatea Republicii Moldova, spune site-ul gazeta.ru. Vladimir Cijov ia în calcul și un scenariu în care Rusia ar trebui să aibă grijă de Republica Moldovenească Transnistreană (PMR), care nu este recunoscută la nivel internațional. „În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniță”, a precizat reprezentantul permanent al Rusiei.
Anterior cu o zi, zeci de oameni au înconjurat clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, protestând cu sloganul „Luaţi mâinile de pe Transnistria!” împotriva „politicii agresive a Statelor Unite şi NATO de a trage (Republica) Moldova într-un nou conflict în Transnistria”, relatează site-ul ridus.ru.