Serghei Şoigu: Dacă NATO va oferi avioane şi sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, vom răspunde în consecinţă

Author: Marina Ionescu
Actualizat: 31 mar 2022, 17:24

Ministrul Apărării rus Serghei Şoigu

Sursa: en.kremlin.ru

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat marți că capacitatea militară a Ucrainei a fost avariată grav.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că principalele obiective ale primei faze a ”operaţiunii militare speciale” ruse au fost atinse.  

Serghei Şoigu
[Sursa: en.kremlin.ru]

Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 36 de război. Armata rusă începe să se retragă din Cernobîl. Moscova anunță încetarea temporară a focului în orașul Mariupol

"Dacă NATO va oferi avioane şi sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, vom răspunde în consecinţă"

Într-o întâlnire televizată, Şoigu a spus că Rusia va răspunde pe măsură dacă NATO îi va furniza Ucrainei avioane şi sisteme de apărare aeriană.

„Suntem atenţi la declaraţiile liderilor ţărilor din NATO cu privire la intenţia de a oferi avioane şi sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. În cazul în care vor face acest lucru, vom răspunde în consecinţă”, a transmis Şoigu, citat de EFE și  Reuters.

Şoigu a anunţat că, în ultimele două săptămâni, Rusia a ucis „în campania militară din Ucraina circa 600 de mercenari străini şi peste 500 au părăsit ţara”. Ministrul rus, care a lăudat „ marele profesionism, curaj şi dezinteres” al militarilor ruşi în Ucraina, a reiterat că „s-au încheiat obiectivele principale ale primei etape a operaţiunii militare speciale” din Ucraina.

Citeste si: Rusia ar fi invadat spațiul aerian al Suediei cu avioane încărcate cu bombe nucleare

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

„Acest lucru ne permite să ne concentrăm atenţia şi principalele eforturi în vederea obţinerii obiectivului principal: eliberarea Donbasului”, a insistat Şoigu.

Ministrul rus a reiterat că Rusia „a obţinut supremaţia aeriană. Forţele aeriene şi sistemele de apărare antiaeriană au fost practic distruse”.

Totodată, Şoigu a susţinut din nou că “forţele navale ale ţării (Ucrainei) au încetat să mai existe” şi că “toate formaţiunile forţelor de asalt terestre şi aeropurtate au suferit pagube importante”.

Şoigu a spus că, din cele 152 de avioane cu care erau dotate forţele armate ucrainene înainte de începerea războiului, 123 au fost distruse, din cele 149 de elicoptere, 77 au fost distruse, şi din cele 180 de sisteme de apărare antiaeriană cu rază lungă şi medie de acţiune, 152 au fost anihilate.