Rămas fără tată, Taner a crescut alături de bunicul său, un om sever care l-a învățat să viseze, tot de la el a învățat legenda Muntelui Inimii, cum este supranumit colosul Gonul, care străjuiește comunitatea.
Serialul “Poveste din Anatolia”, are premiera astăzi, de la ora 20:00, la Kanal D
Încă din copilărie Taner o iubește, cu toată puritatea sufletului de copil și apoi de adolescent, pe Dilek (interpretată de Gulsim Ali), fiica învățătoarei din satul natal. Frumoasa Dilek va părăsi însă orașul, iar de atunci Taner tot speră să o reîntâlnească.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Muntele Gonul se cutremură într-o bună zi, iar evenimentul atrage după sine o cavalcadă de întâmplări, dar și întoarcerea frumoasei Dilek.
“ A fost o experiență extraordinară să filmez pentru această producție. Telespectatorii se vor bucura de o poveste emoționantă, se vor regăsi în dorința lui Taner de a reuși, de a-și duce la îndeplinire visul, indiferent de greutăți. Taner este un tânăr sclipitor, a cărui viață nu este una roz, ci dimpotrivă. Cu toate acestea, nu este descurajat și reușeste alături de oamenii pe care îi iubește. Familia sa, prietenii, femeia iubită sunt <motorul> existenței sale ”, spune Berk Atan.
Nu pierdeți, astăzi, de la ora 20:00, premiera noii producţii tulburătoare despre speranță și puritatea iubirii – “Poveste din Anatolia”, ce va fi difuzată de luni până vineri, la Kanal D!