Dacă se va decreta stare de război, de mobilizare sau de asediu, Ministerul Apărării (MApN) va mobiliza rezerviști de orice fel. Se pot mobiliza militari rezerviști voluntari cu vârste cuprinse între 18- 55 de ani care au contracte cu MApN, aceștia fiind plătiți chiar dacă stau acasă cu 30% din soldă (540 de lei în cazul unui soldat). În cazul unei creize, ei ar trebui să vină de îndată la unitățile militare de care aparțin.
Serviciul militar redevine obligatoriu dacă se va decreta stare de război, mobilizare sau asediu pentru bărbații cu vârste între 18- 55 de ani
În cazul în care se refuză înrolarea în armată la termen, persoana riscă închisoare între 2- 7 ani. Obligația de a se prezenta la unitățile militare desemnate este valabilă doar pentru rezerviștii care au până în 55 de ani.
Pe durata stării de război, a stării de mobilizare sau a stării de asediu, executarea serviciului militar este obligatorie. Bărbații români cu vârste cuprinse între 20- 35 de ani, care îndeplinesc criteriile de executare a serviciului militar, trebuie să se pregătească pentru apărare.
Persoanele exceptate de la serviciul militar sunt cei care fac parte din personalul hirotonit sau din cultele religioase recunoscute de lege, precum şi călugării care au o vechime în mănăstire de minim doi ani, cei care se află în pușcărie, arestați preventiv sau trimiși în judecată, care întreţin persoane, care au
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
De asemenea, persoanele care evită seriviciul militar prin diferite mijloace ilegale riscă să facă închisoare, conform articolului 432 din Codul Penal.
Citeste si: star
„Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, se arată în Codul Penal.
Refuzarea serviciului militar atunci când România nu se află în stare de război sau de asediu se penalizează cu amenzi cuprinse între 500- 8.000 de lei.