Sfântul Anton este considerat de credincioși apărătorul farmecelor și al blestemelor, dar pe ce dată este sărbătorit acesta, în calendarul ortodox.
Pe ce dată se sărbătorește Sfântul Anton
În calendarul creștin ortodox este trecut Sfântul Anton la data de 17 ianuarie, zi în care credincioșii îl pomenesc pe întemeietorul vieții monahale.
Sfântul Anton a trăit pe acest pământ la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea și este considerat cel ce a întemeiat viața călugărească, fiind una dintre cele mai importante personalități ale acesteia.
Sfântul Anton sau Antonie cel Mare s-a născut în anul 251, într-un sat din Egiptul de Mijloc și a avut norocul de a se naște într-o familie a unor țărani înstăriți, mediu în care acesta și-a dezvoltat pasiunea pentru credință.
Încă de începuturile sale de adult, la vârsta de doar 20 de ani, Sfântul Anton și-a pierdut ambii părinți, iar într-un impas al vieții sale, acesta a întrebat nevinovat ce să facă din acel moment cu destinul lui, iar sfântul i-a auzit răspunsul lui Dumnezeu, ,,Dacă voieşti să fii desăvârșit, du-te, vinde averea
ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi”.După ce a auzit aceste cuvinte sfinte, Antonie a mers să își împartă averea celor ce nu au și-a trimis sora la o comunitate de fecioare, pentru ca el să se poată retrage în singurătate. În perioada sa de separare față de restul, aceste s-a retras într-o colibă ce se afla lângă satul acestuia, după care a urmat traiul său într-un mormânt idolesc, iar la 35 de ani, acesta și-a început traiul la marginea deșertului.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
La marginea deșertului a locuit timp de aproximativ 20 de ani, perioadă în care acesta a avut mai mulți ucenici ce îl apreciau, gândindu-se la bine lui, aceștia adesea îi spuneau să plece de acolo deoarece este în pericol.
Citește și: Calendar creștin ortodox ianuarie 2023. Ce sărbători importante, cu cruce roșie, sunt la început de an
Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Anton
Credincioșii ce vor să îl cinstească pe Sfântul Anton la data de 17 ianuarie 2023 îi pot citi această puternică rugăciune pentru a fi alături de el și pentru ca acesta să vă ocrotească de greutățile vieții.
„Bunule Părinte Antonie, cel ce durerile și păcatele noastre le cunoști, nu trece cu vederea glasurile de rugăciune ale celor ce aleargă la mijlocirea Ta și nu te uita la nevrednicia celor ce Te roagă, ci la slava și mila lui Dumnezeu, pe care Tu L-ai mărturisit și spre care se îndreaptă rugăciunea ce Ți-o aducem.
O, slăvite făcător de minuni, părintele săracilor, ocrotitorul văduvelor, sprijinitorul orfanilor, vino cu obişnuita Ta îndurare în ajutorul nostru prin rugăciunile Tale către Dumnezeu, ca să fim mângâiați în nevoi, ca să fim apăraţi de primejdii, de ispite şi de păcate.
Tu, cel ce ai făcut din pustiul Egiptului loc de preaslăvire a Marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului, fă şi din pustiul sufletului nostru, ars de necredinţă şi ros de patimi, loc plăcut Ţie, în care să se sălăşluiască virtutea, prin Tine să se mărească numele Tău cel sfânt, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”
Citește și: Pe ce dată este sărbătorit Sfântul Antonie cel Mare. Ce nu ai voie să faci în această zi
Surse: libertatea.ro, antena3.ro