Aproximativ 1, 8 milioane de români își sărbătoresc onomastica, pe data de 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Care sunt numele derivate care pot fi sărbătorite în această zi.
Cine au fost Sfinții Constantin și Elena?
Unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, Sfinții Împărați Constantin și Elena, sunt sărbătoriți în calendarul ortodox, în fiecare an, pe data de 21 mai.
Împăratul Constantin este cunoscut drept un adevărat protector al creștinilor și creștinismului.
Sfântul Constantin cel Mare a trăit între anii 272 și 337 și a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.
Împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milan, prin care creștinismul devine religie permisă, legalizând astfel creștinismul, alături de alte religii din imperiu. În anul 321, împăratul Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus a declarat duminica drept sărbătoarea săptămânala a creștinilor, zi de odihnă în imperiu, dar și ziua în care și soldații puteau asista la slujbă.
Împăratul Constantin cel Mare a luat mai multe măsuri în favoarea Bisericii creștine, înlăturând din legile penale pedepsele contrare creștinismului.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Ce nume sunt sărbătorite în această zi Sfântă?
Pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena peste 1,8 milioane de români își serbează onomastica.
Cel mai des întâlnit nume la bărbați este Constantin urmat de derivate, iar la femei peste 700.000 poartă numele de Elena și alte derivate.
Iată cui trebuie să îi trimiți mesaje de la mulți ani în această zi.
Nume derivate din Constantin:
Constantin, Costea, Costel, Costache, Costin, Codin, Constanța, Constantiniu, Constandin, Constantina, Dinu, Dina, Tinu, Tina, Costel, Costeluș, Costelica, Costică, Costaș, Tica, Ticu, Titișor, Titeluș, Dincu, Dinică, Tinuț, Tinel, Tanța, Tănțica, Tanți.
Nume derivate din Elana:
Elena, Elina, Eleni, Elenca, Ela, Eli, Eelonora, Helena, Helene, Helenca, Heleni, Helinca, Ilina, Ilinca, Ileana, Ilenuș, Ilinuța, Leana, Lenuța, Lenușa, Leanca, Lena, Leni, Lina, Nora, Nuța, Nuți, Nuțica, Nuțișor.
Citește și: Mesaje de Sf. Constantin și Elena 2023: La mulți ani! Urări și felicitări pentru sărbătoriții zilei
Semnificația numelui Constantin
Constantin provine din limba latina și înseamnă cel care este hotărât, statornic și ferm. Numele Constantin transmite că, în viață, omul trebuie să lupte, să rămână hotărât și statornic în fața greutăților vieții.
Semnificația numelui Elena
Numele Elena ne trimite cu gândul la eroina mitologiei grecești, vestită în toată Grecia pentru frumusețea ei, fiica Ledei și a lui Zeus, soția lui Menelaos. O traducere mai veche a numelui Helena (Elena) sau Velena înseamnă strălucirea Soarelui, căldura lui. Numele de Elena, Leana sau Lenuța, derivate românești des întâlnite, este un nume asociat frumuseții, o sursă importantă de iluminare, în mod metaforic, persoana care poartă acest nume reușește să lumineze ziua celor cu care intră în contact.
Sursă: libertatea.ro