În luna iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie. Pe ce dată cade în acest an și ce tradiții se mai păstrează? Ce nu este bine să faci în această zi și ce rugăciune trebuie să spui pentru a fi ferit de probleme restul anului?
Pe ce dată pică Sfântul Ilie și cine a fost acesta?
Distribuie Sfântul Ilie se sărbătorește în Calendarul Ortodox în fiecare an pe data de 20 iulie.
Citește și: Sf. Ilie 2023: Pe ce dată se sărbătorește?
Ilie este înainte de orice o figură simbolică și identitară: fiind singurul om căruia i s-a dat puterea Dumnezeiască de a “închide și a deschide cerurile”, singurul profet care apare în Evanghelia lui Iisus, pe muntele
Ce tradiții și obiceiuri se păstrează de Sfântul Ilie în România?
În ajunul zilei, când este sărbătorit Sfântul Ilie, se spune că fetele trebuiau să se ducă noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă, iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoși. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
De asemenea, potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuințate la vrăji şi farmece.
Tot în această zi de sărbătoare, se duc fructe la biserică și se dau de pomană pentru cei morți, căci până în această zi, nu se cade nimănui a mânca din ele, căci trebuie întâi să se dea de sufletul morților.
Citește și: Calendar ortodox iulie 2023: Cele mai importante sărbători cu cruce roșie și cruce neagră
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere până-n această zi. Se mai spune că până în această zi nu este bine să scuturi sau să bați merele pentru că pot apărea furtuni.
Superstiții în ziua de Sfântul Ilie
Se spune că dacă în această zi tună, alunele se strică, iar fructele devin viermănoase și se strică.
De ziua sa, Sfântul Ilie umblă să trăsnească dracii. În această zi oamenii nu merg la câmp de teamă să nu îl supere pe Sfânt și să arunce cu fulgere asupra lor.
Ce nu este bine să faci în această zi?
Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici ușile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.
Merele nu au voie să fie consumate până nu au fost duse la biserică și sfințite.
De asemenea în această zi nu se spală, nu se coase și nu se merge la câmp.
Ce rugăciune este bine să citești de Sfântul Ilie?
Pentru ați merge bine în restul anului, este bine să citești următoarea rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie:
Citește și: Calendar Ortodox 3 iulie 2023: Ce sărbătoare este azi? Rugăciunea sfântă pentru sănătatea și binele familiei
„Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năprasnice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta.
Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Sursă: crestinortodox.ro