Mii de creștini din toate colțurile țării vin la Catedrala Patriarhală din București pentru a se închina la moaștele sfinte.
Viața Sfântului Dimitrie cel Nou
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a născut în satul Basarabov și provenea dintr-o familie săracă, din această cauză, acesta nu a avut parte de cele mai înalte studii sau meșteșuguri învățate. Încă de la o vârstă fragedă, Sfântul Dimitrie cel Nou a mers la păscut cu animalele celor din satul său, iar cu acest prilej, a putut admira locurile incredibile pe care Dumnezeu le-a lăsat.
Sfântul Dimitrie cel Nou mergea în fiecare duminică și de sărbători la biserica satului pentru a asculta învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos, fiind astfel milostiv cu toți cei din jurul său. Acesta ținea mereu un post aprig, iar rugăciunile se spunea de fiecare dată când avea ocazia, ca un adevărat creștin.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Aflând de viața pe care o au călugării bisericii din sat, acesta a realizat cât de mult își dorea să aibă parte de acea viață monahală. Într-o zi, Sfântul Dimitrie cel Nou a decis să se călugărească într-o mânăstire din apropiere.
Viața lui a luat sfârșit în mod neașteptat. Sfântul Dimitrie cel Nou trăia într-o peșteră de la malul râului Lom, izolat de oamenii din jurul lui, în post și rugăciune.
Într-o zi, această peșteră a fost inundată de către râu, iar trupul neînsuflețit al călugărului a fost descoperit mai târziu, strălucind precum aurul.Citeste si: Cine a fost și când este sărbătorit Sfântul Dimitrie Basarabov
Rugăciunile ce ne protejează de necazuri
Joi, 27 octombrie este bine să spunem aceste rugăciune pentru a îl pomeni pe Sfântul Dimitrie cel Nou, dar și pentru a ne apăra de toate greutățile din viața noastră.
Rugăciunea I:
, ,Pe noi care te fericim cu credință și prăznuim prin glasuri de laudă pomenirea ta, de tot necazul și patima, de boli năpraznice, din primejdii și din nevoi izbăvește-ne te rugăm; ca să preamărim îndrăznirea ce ai către Stăpânul, ca slugă credincioasă, preafericite Dimitrie.”
Rugăciunea a II-a:
,,Cu nebiruită vitejie, cuvioase părinte, și cu preaînaltă înțelepciune, luptându-te împotriva patimilor și toată deșertăciunea urând, nicidecum nu a putut vicleanul vrăjmaș să te înșele, ca oarecând pe strămoși, prin gustarea celor oprite, sau cu ridicarea firii împotriva Ziditorului; ci cu amărăciunea înfrânării, ca cu o preadulce desfătare petrecându-ți toată viața, desăvârșită smerenie ai câștigat; și nu numai în viață ai petrecut necunoscut, ci și după moarte ți-ai ascuns trupul în apa Lomului. Dar Domnul Cel ce preamărește pe slugile Sale, te-a descoperit ca o comoară izvorâtoare de tămăduiri, tuturor celor ce pătimesc. Roagă-te dar pentru sufletele noastre.”
Rugăciunea a III-a:
,,Cuvioase părinte, din pruncie faptelor celor bune urmând și viață fără prihană prin muncă câștigând, vas ales te-ai arătat al Sfântului Duh și de la El învrednicindu-te de harul minunilor ai întărit pe oameni în frica Domnului. Iar acum cu strălucirea dumnezeieștilor raze luminându-te, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să lumineze ochii noștri cei sufletești, ca să nu ne poticnim întru întunericul păcatelor, Părinte Dimitrie.”
Rugăciunea a IV-a:
,,Din boli, din nevoi, din dureri și din patimi, scapă sfinte pe cei ce te cinstim; degrab ascultându-ne când strigăm cu osârdie: O Dimitrie preafericite și bune, întinde-ți mâinile către Stăpânul și-L roagă, ca toți să ne mântuim.”
Rugăciunea a V-a:
,,Degrab izbăvește-ne din necazuri, pe noi cei ce te-am câștigat folositor în nevoi, mărite Dimitrie; apără, mântuiește de boli tot poporul; roagă-te îndelung și înduplecă pe Stăpânul spre noi cei ce prăznuim sfântă pomenirea ta.”
Rugăciunea a VI-a:
,,Cuvioase părinte, în tot pământul a ieșit vestirea isprăvilor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele diavolești ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a căror viață fără de prihană ai urmat. Îndrăznire având către Domnul, cere pace sufletelor noastre.”
Rugăciunea a VII-a:
,,Pe cel mai mic între sate și nesocotit, Basarabovul, prin nașterea ta l-ai cinstit, cu creșterea ta l-ai preamărit și cu viața cea fără prihană preacuvioase părinte, între cetățile cele vestite l-ai înălțat; și apa cea mica a Lomului, cu afundarea într-însa a sfintelor tale moaște ai sfințit-o și tuturor izvor de tămăduiri ai arătat-o. Iar acum orașul acesta cel drept măritor cu darurile tale îl veselești; tămăduiri întru neputințe dăruindu-ne și apărându-ne de ispitele vrăjmașului pe noi cei ce cu credință năzuim sub acoperământul tău. Roagă-te Domnului Dumnezeu, să ne dăruiască nouă iertare de păcate și mare milă.”
Citeste si: Mesaje Sfântul Dumitru 2022. Ce urări le poți face celor care își sărbătoresc astăzi ziua de nume
Sursa: pravila.ro, doxologia.ro