Dacă respecți aceste 6 tradiții de ziua Sfântului Ioan Botezătorul vei avea noroc tot anul
Tradiţia populară spune că cine nu este vesel în această zi va avea parte de probleme tot anul.
Tot pentru spor şi sănătate, există credinţa că de Sfântul Ioan să ne stropim cu aghiasmă pe faţă pentru a fi ocoliţi de boli.
O altă vorbă din bătrâni spune că după această sărbătoare se botează gerul, adică frigul se mai înmoaie şi începe să se facă mai cald.
Se ştie că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor, iar această zi se cinsteşte pentru ca pruncii să se nască sănătoşi, fără malformaţii.
Unii oameni serbează ziua de Sfântul Ioan pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc şi animalele de fiarele sălbatice.
Iordănitul femeilor.
Iordănitul femeilor
În ziua de Sfântul Ioan există obiceiul “Iordănitul femeilor”, care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa, spunând că se “iordănesc”. Iordănitul femeilor avea un ritual strict, în care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la râu să le stropească şi apoi făceau o masă comună.
Citeste si: Sfantul Ion, 7 ianuarie. Ce nu ai voie sa faci si ce superstitii au romanii
Citeste si: Rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur- ocrotitorul celor necăjiţi
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
“În multe sate din Maramureş se mai ţine obiceiul Vergelului sau, altfel spus, spargerea Crăciunului. Fetele de măritat pregătesc coşuri cu băutura şi mâncare. Feciorii merg şi iau fetele de acasă şi le duc în curtea unde se tine Vergelul. Tot ei sunt şi cei ce plătesc muzicanţii. În horă intră fetele ce se vor mărita în acest an şi formează viitoarele cupluri, toată petrecerea încheindu-se cu un ospăţ comun, care sparge perioada sărbătorilor de iarnă”, a declarat pentru citynews.ro
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ion
Creştinii ortodocşi de pretutindeni sărbătoresc în fiecare an, pe 7 ianuarie, Soborul Sfântului Ioan Botezatorul, fiul Elisabetei şi al preotului Zaharia, născut în cetatea Orini. El este cunoscut sub denumirea de “Înaintemergătorul”, pentru ca a anunţat venirea lui Hristos. Conform crestinortodox.ro, biserica a închinat lui Ioan şase sărbatori pe an:
zămislirea lui – 23 septembrie,
naşterea – 24 iunie,
soborul lui – 7 ianuarie,
tăierea capului – 29 august,
prima şi a doua aflare a capului – 24
a treia aflare a capului – 25 mai.
Originea numelui
Ioan este un nume iudaic: “Iohanan” prescurtare din “Iehohanan” şi înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion(forma neaoşă), Ioan sau Ioana, fie ca atare, fie în diferite variante:
Ionel,
Nelu,
Ionica,
Nica,
Ionuţ,
Onuţ,
Ionela,
Nela,
Ionică sau
Oana,
Alcătuind cea mai bogată familie onomastică din România. Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută şi sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul ”.
citeste mai mult pe playtech.ro
Citeste si: Calendar ortodox 7 ianuarie. Soborul Sfantului Ioan Botezatorul
Citeste si: Calendar ortodox ianuarie 2020. Sarbatorile din prima luna a anului