Sfântul Ion 2023 sau Soborul Sf Ioan Botezătorul este sărbătorit pe 7 ianuarie. Predicator și botezător pe malurile râului Iordan, înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus, Sfântul Ioan Botezătorul este cinstit în fiecare an în calendarul ortodox pe data de 7 ianuarie, la o zi după Botezul Domnului sau Boboteaza .
Citește și: Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ion. Ei sunt cei cărora trebuie să le trimiți mesaje pe 7 ianuarie 2023
Sfântul Ioan Botezătorul 2023, sărbătoare 7 ianuarie
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sau Sfântul Ion în limbaj popular, este sărbătorit pe data de 7 ianuarie 2023, potrivit calendarului creștin ortodox.
Evanghelia după Luca scrie cum Zaharia, tatăl Sf Ioan Botezătorul, umplându-se de Duh Sfânt, începe să proorocească despre Iisus iar despre Ioan astfel: „Și tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt.
Sf. Proroc Ioan Botezătorul este cinstit de Biserică a doua zi după Bobotează deoarece prin acesta s-a făcut arătarea Sfintei Treimi la momentul Botezului Domnului de la Iordan.
„Mijlocitor al legii și propovăduitor al pocăinței, sfeșnic și înger„ Sfântul Ioan Botezătorul este proorocul care închide cartea Vechiului Testament și o deschide pe cea a Noului Testament. Cel mai mare născut din femeie, simbolul martirilor și al misionarilor, rămâne în tradiția Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii, scrie basilica.ro .
Tradiții și obiceiuri de Sf, Ion 2023
Dincolo de semnificația religioasă, ziua de Sf Ion, așa cum este denumită sărbătoare Sfântului Ioan Botezătorul în limbaj popular, este o zi a tradițiilor și a obiceiurilor. Chiar dacă nu au au o legătură cu semnificația creștină a acestei sărbători, românii duc mai departe datina populară în ziua de Sf Ion.
De aceea, ziua de Sf Ion 2023 se începe cu un obicei despre care se spune că te va feri de boli și te va ține sănătos tot anul. Este vorba despre stropirea cu agheasma mare luată de la Biserică în ziua de Bobotează. Apa sfințită se bea pe nemâncate în dimineața zilei de 7 ianuarie.
Tradiția populară spune că ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.
De Sf Ion, pe 7 ianuarie, se strânge pomul împodobit de Crăciun și se împart dulciuri pentru copiii sărmani.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
La sate se respectă sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul și oamenii nu muncesc pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și de animalele sălbatice
Sfântul Ioan Botezătorul este protectorul copiilor, iar acesta mijlocește pentru ca aceștia să se nască sănătoși. De aceea, este bine ca părinții sau viitori părinți să rostească următoarea rugăciune de Sf Ion 2023.
Sf Ion 2023. Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul
„Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.
Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale. Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin.
Sursă: doxologia.ro