Sf Pantelimon 2023. În fiecare an, la data de 27 iulie, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, smerit și devotat celor aflați în suferință.
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon pentru vindecarea de bolile trupeşti şi sufleteşti!
Citește și: Sfântul Ilie 2023: Tradiţii româneşti pentru această mare sărbătoare
Când pică Sf Pantelimon 2023
Sf Pantelimon 2023 este sărbătorit pe data de 27 iulie, dată marcată cu cruce neagră în calendarul ortodox.
Sfântul şi marele Mucenic al lui Hristos Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, pe timpul împăratului Maximian (286-305 d.Hr.).
După ce primește botezul de la preotul Ermolae, numele său a devenit Pantelimon, care înseamnă "cel cu totul milostiv".
Sfântul Pantelimon ajunge după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, încât, împăratul Maximian care-i remarcase calitățile, intenționă să îl ia la palat ca medic particular.
După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunțe la credința creștină. Pentru că a refuzat, Sfântului Pantelimon i s-a tăiat capul. În loc de sânge, a curs lapte din trupul său.
Din anul 303, anul morții sale, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor.
Braţul drept al Sfântului a fost adus de la Athos, la 23 septembrie 1750, de către domnitorul Grigorie II Ghica şi aşezat spre închinare în Biserica spitalului Sfântul Pantelimon, ctitorit de el la marginea oraşului Bucureşti.
În anul 1960 racla cu moaştele Sfântului a fost strămutată la Biserica Sfântul Nicolae din oraşul Pantelimon, unde se află şi astăzi. Alte părţi din moaştele Sfântului se găsesc la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa, la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, la Mănăstirea Plumbuita din București și în alte sfinte locașuri din țară.
Citește și: Postul Sf. Marii 2023: Pe ce dată începe? Tradiții și obiceiuri
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Rugăciune către Sfântul Pantelimon
Rugăciunea către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, vindecătorul de boli
„O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem, o, Sfinte Pantelimon... Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tămăduitorule al Sfântului Athos şi al întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii noştri de privirile păcătoase...
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, al cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere – tămăduieşte-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, Pătimirile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne. Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.
Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.„
Sursă: doxologia.ro