Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil: Sărbătoare cu cruce roșie la data de 8 noiembrie 2024. Acest obicei le aduce creștinilor 5 ani de ghinion!

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 07 nov 2024, 16:00

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Sursa: doxologia.ro

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 8 noiembrie 2024, atunci când creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Sărbătoarea din data de 8 noiembrie 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Rugăciunea făcătoare de minuni pe care este bine să o rostești pe 8 noiembrie!

Calendar ortodox 8 noiembrie 2024

Sărbătoare 8 noiembrie. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt prăznuiți în fiecare an pe data de 8 noiembrie în calendarul ortodox, iar alături de aceasta se află o cruce roșie, ce arată importanța slujbelor realizate în această zi.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt celebrați la data de 8 noiembrie 2024, însă alături de aceștia sunt pomenite și toate cetele îngerești. Sfântul Arhanghel Mihail este cunoscut de către creștini pentru modul în care acesta ne protejează de toate primejdiile și necazurile, de boli și de ispite. Acesta l-a anunțat pe Lot de pierirea Sodomei și Gomorei, i s-a arătat lui Iacov când fugea de mânia fratelui său, dar a și fost alături de Iosua, fiul lui Navi.

Citește și: Când sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavriil în 2024? Ce obiceiuri trebuie evitate pentru a avea noroc

Sfântul Arhanghel Gavriil este considerat ocrotitorul familiilor, mamelor, fecioarelor, copiilor și părinților, deoarece acesta este amintit pentru veștile pe care le-a adus pe parcursul vieții sale. Acesta a vestit nașterea Fecioarei Maria, îndrumând-o pe aceasta în tot procesul. La data de 8 noiembrie nu sunt pomeniți doar Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ci Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru o mulțime de femei din țară! Guvernul oferă ajutor financiar de Crăciun

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
[Sursa: doxologia.ro]

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Mihail a pus capăt revoltei îngerilor răi.

Acela a fost momentul în care Satana a căzut alături de toți cei ce l-au urmat, atunci când Sfântul Arhanghel Mihail a rostit: „Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi și să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiți și cum se împărtășeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor și din înălțime au fost aruncați jos, în adânc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineața și s-a sfărâmat pe pământ", potrivit pravila.ro.

Ce nu trebuie să facem pe 8 noiembrie 2024?

La data de 8 noiembrie nu trebuie să muncim, deoarece astfel vom avea parte de momente chinuitoare atunci când ne aflăm pe patul morții. De Sfinții Mihail și Gavril nu este bine să ne certăm cu cineva sau să păstrăm supărarea pe oamenii din jurul nostru, în caz contrar vom avea parte de ghinion în perioada următoare a vieții.

Nu doar treburile casnice sunt interzise pe parcursul zilei de 8 noiembrie 2024, ci și muncile câmpului, deoarece se consideră că acestea pot atrage 5 ani de ghinion, probleme și nefericire pentru cei ce nu ascultă obiceiul, potrivit playtech.ro.

Sărbătoare 8 noiembrie

Canon de rugăciune pentru Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, pomeniți pe 8 noiembrie în calendarul creștin

Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul preatrufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și ne­văzuți.
Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult greșiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnului voința slabă și dorirea lipsită de vlagă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cugetele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copiilor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
[Sursa: doxologia.ro]

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le cheltuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndreptarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.
Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile acestui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apărare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără împiedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn și Stăpân, și căzând cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinși de bucurie și umil în a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pentru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimite pe îngerii Tăi ca să slujească mântuirii noastre! Amin!