Sfinții Mihail și Gavriil sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, pe data de 8 noiembrie. Este o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, fiind unul dintre cele mai importante din această lună. Ce rugăciune se spune pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavriil?
Rugăciunea puternică ce se spune la praznicul Sfinților Mihail și Gavriil
În ajun de Sfinții Mihail și Gavriil, dar și pe 8 noiembrie, atunci când sunt prăznuiți cei doi mari sfinți în calendarul creștin ortodox, credincioșii pot rosti o rugăciune puternică și grabnic ajutătoare. Se pot ruga pentru iertarea păcatelor, pentru a avea parte de sănătate, fericire, liniște în suflet și în casă, dar și pentru armonie în familie.
Se spune că Sfinții Mihail și Gavriil împlinesc dorințele celor care se roagă din totul sufletul și cu inima deschisă.
„Dumnezeule Atotputernic, trimite-Ți Arhanghelul Tău, Mihail, spre ajutorul robului Tău (se rostește numele). Să-l scoată din mâna vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. O, mare Arhanghel Mihail revarsă mir bun asupra robului lui Dumnezeu (se rostește numele). Arhanghele Mihail, tu ești căpetenia cetelor îngereşti. Ești voievod al puterilor cereşti, al heruvimilor, al serafimilor şi al tuturor îngerilor.
Pe toţi cei ce-mi stau împotrivă biruieşte-i cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cu ale sfinţilor îngeri şi cu ale Sfinţilor Apostoli.
Sfânt Arhanghel Gabriel, Înger al Încarnării, deschide-ne urechile spre avertismentele blânde şi chemările calde ale Domnului! Te conjurăm să fii mereu înaintea noastră, ca să înţelegem mai bine Cuvântul lui Dumnezeu, ca să Îl servim mai bine şi să ne supunem mai bine Voinţei Lui și ca să îndeplinim mai bine ceea ce El aşteaptă de la noi. Ajută-ne să rămânem trezi pentru ca atunci când Domnul va veni să nu ne găsească adormiţi! Amin!”, aceasta este cea mai puternică rugăciune către Sfinții Mihail și Gavriil.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citeste si: Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2022. Cum să îi impresionezi pe cei dragi cu o simplă urare
Sfinții Mihail și Gavriil 2022. Când pică sărbătoarea în acest an?
Sfinții Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în anul 2022 pe 8 noiembrie, astfel că sărbătoarea pică într-o zi de marți. Este vorba despre o sărbătoare cu cruce roșie, ultimul praznic important înainte de intrarea în Postul Crăciunului 2022.
Sfinții Mihail și Gavriil sunt cei care duc la îndeplinire porunca milei și a dreptății lui Dumnezeu, potrivit crestinortodox.ro.
Sfântul Arhanghel Mihail este cel care a făcut dreptate și care i-a îndemnat pe îngeri să creadă în Dumnezeu, chiar și în cele mai dificile momente. Se spune că în momentul în care se va sfârși lumea, morții vor învia în momentul în care vor auzi glasul trâmbiței Sfântului Mihail.
Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care aduce vestea milei dumnezeiești față de oameni. El este cel care a vestit că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa din Fecioara Maria și că va face acest lucru pentru mântuirea neamului omenesc.