La scoala lor, markerul nu a luat locul cretei pe tabla, iar in loc de calculator, copiii invata sa lucreze la razboiul de tesut si sa modeleze lutul.
La o aruncatura de bat de Bucuresti, te-abati de pe DN1 spre Manastirea Tiganesti. Aici, se-ntinde linistitul sat Piscu, cunoscut drept vechiul sat al olarilor. Ne oprim in fata unui gard de nuiele, unde stau cocotate cateva pasari de culoare argintie.
Asa se „tese” prima fila a povestii scolii de la Piscu. In 2006, sotii Scripcariu dadeau agitatia de la oras pe linistea din satul olarilor. A fost firul care s-a impletit cu ideile si dorinta Adrianei de a-si ridica un atelier de olarit, care sa reinvie farmecul satului de odinioara. Cativa ani mai tarziu, se inchidea Scoala Primara din Piscu. Ca sa nu-i trimita prea departe de casa pe cei 6 copii ai sai, Adriana a decis sa transforme atelierul de olarit in scoala primara pentru copiii din sat.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
In cele doua sali de clasa, peretii varuiti, presurile tesute si soba de pe vremea bunicii
redau imaginea unei scoli din vremea lui Creanga. Aici, copiii invata sa scrie si sa citeasca prin lectii simple, fara pretentiile de la oras. Pana si vestimentatia Adrianei te duce cu gandul la dascalul simplu de altadata. La Scoala de la Piscu, lectiile curg precum atingerile fine pe clapetele pianului. Firesc si armonios! In holul de la intrare, porumbeii si bibilicile asculta refrenul pianului insufletit de elevi. Aici sta si nea Gica, sa le arate copiilor cum pot sufla viata peste lut. Oana este pedagog, dar si parinte al unui elev al scolii de la Piscu.Speranta ca micutii de azi vor fi dascalii de maine.
