La întoarcere, Miller a fost şi mai determinată să ajute oamenii din Africa de Est care se confruntă cu foametea şi seceta. Fără o intervenţie umanitară imediată, mai mult de 390, 000 de copii riscă să moară de foame.
Actriţa Sienna Miller a făcut apel la liderii din lumea întreagă pentru salvarea populaţiei din Africa de Est după ce a fost martoră la ororile din taberele amplasate acolo de către International Medical Corps.
Care e legătura dintre performanțele slabe ale președintelui Iohannis și „personalitatea sa întunecată”
Începând cu 1 octombrie 2024, o anumită categorie de pensionari ar putea să nu mai primească pensia dacă dosarele lor nu sunt complete, potrivit unui anunț oficial al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
O tragedie de proporții a avut loc în provincia Nuoro, pe insula italiană Sardinia, unde un bărbat de 45 de ani și-a ucis familia într-un act de violență extremă.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.