Sıla Türkoğlu are doar 25 de ani și se numără deja printre cele mai apreciate actrițe din tânăra generație în Turcia. În cei șase ani de activitate intensă pe platourile de filmare, frumoasa actriță a dovedit un talent uluitor, o carismă aparte și o pasiune uriașă pentru profesia aleasă. Cel mai recent proiect din care a făcut parte aceasta este serialul „O dragoste”, în care a dat viață personajului principal, un rol dificil care i-a adus cel mai mare succes pe plan profesional.
El este noul iubit al renumitei Sıla Türkoğlu, actrița care a jucat rolul Doga în producția „O dragoste”
Publicul din România a cunoscut-o pe carismatica actriță Sıla Türkoğlu la începutul anului, când și-a făcut apariția la Kanal D, în serialul „O dragoste”, în care a interpretat rolul central Doga, care a însemnat cea mai mare reușită din carieră sa de până acum.
“Mă bucur că serialul a ajuns la sufletul telespectatorilor din România! Pe mine scenariul m-a cucerit încă de la primele pagini și mă așteptam că serialul să aibă succes în Turcia. Mai mult, acum mă bucur că poveștile de viață din serial au impresionat și telespectatorii din România. Este un serial despre ceea ce îi poate dezbină pe oameni, dar mai ales despre ceea ce îi unește. Putem fi diferiți prin educație, prin mediul în care am crescut și valorile asimilate, dar tocmai aceste diferențe ar trebui să fie și și punte pentru oameni. E important să îl înțelegem pe celălalt, să ne apropiem, în ciuda diferențelor dintre noi”, a declarat Sila Turkoglu, actrița din serialul „O dragoste”.
Dincolo de carieră strălucită, celebra Sıla Türkoğlu este o femeie fericită și împlinită și pe plan personal, deoarece trăiește de câteva luni o frumoasă poveste de iubire, alături de un tânăr om de afaceri, Ata Ayyıldız, pe care până de curând l-a ținut cât mai departe de presă turcă. De curând, îndrăgita actriță a publicat pe contul ei de Instagram o imagine de senzație, în care și-a făcut apariția alături de iubitul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă
„Mă ții de mână! La mulți ani, tovarășul meu de joacă!”, a scris Sila Türkoğlu, pe contul ei de Instagram.
Sıla Türkoğlu, ascensiune uimitoare pe plan profesional
Născută în anul 1999, în Izmir, Sıla Türkoğlu a crescut într-o familie înstărită. Părinții săi i-au oferit o educație aleasă și au sprijinit-o să își realizeze marele vis de a deveni actriță. După încheierea liceului, tânără s-a înscris la Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Stat din Istanbul, pe care a absolvit-o cu succes în anul 2021 și astfel a devenit actrița așa cum visase încă din copilărie. Sila Türkoğlu a debutat în 2018, când se afla încă la facultate, cu un rol secundar în distribuția serialului Ağlama Anne, care i-a deschis calea și spre noi oportunități.
Între anii 2019-2020, Sıla Türkoğlu a fost cooptată în distribuția serialului Yemin, apoi în producția Emanet. Iar în 2022, superba actriță a primit și primul rol principal, în serialul O dragoste, în care a jucat rolul principal, care i-a adus cel mai mare succes de până acum în carieră.