Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret. Afaceristul a fost condus pe ultimul drum fără preot și fără slujbă

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 14 nov 2024, 14:47

Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret.

Sursa: KANAL D

Silviu Prigoană ar fi fost înmormântat în mare secret joi, 14 noiembrie, în cadrul unei ceremonii solemne. Familia afaceristului a făcut anunțul în urmă cu puțin timp.

Într-o ceremonie restrânsă, ținută în mare secret, familia Prigoană a anunțat astăzi că trupul neînsuflețit al omului de afaceri Silviu Prigoană a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, situat pe Șoseaua Giurgiului.

Citește și: FOTO| Primele imagini cu locul de veci al lui Silviu Prigoană. Cum arată cavoul în care ar urma să fie înmormântat regretatul afacerist: „Are șase locuri de parcare”

Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret

Potrivit unui comunicat emis de familia afaceristului, evenimentul a avut loc în conformitate cu dorințele acestuia, fiind o ceremonie exclusivă, destinată doar celor apropiați. Cei patru fii ai afaceristului au ținut să le mulțumească tuturor celor care au transmis mesaje de condoleanțe și susținere.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cum s-a desfășurat, mai exact, divorțul dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu? Ce a declarat vedeta TV, la o zi de la pierderea fostului soț: "Divorțul, din păcate, s-a desfăcut din vina lui!"

„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru. Mulțumim pentru mesajele de condoleanțe, susținere și empatie- pe care le-am primit în aceste zile și datorită cărora simțim că nu suntem singuri în acest moment greu.

Citește și: Ce spunea Silviu Prigoană despre moarte în ultimul interviu: „Infarctul nu se face așa...” Declarațiile care dau totul peste cap

Trecut în neființă în urma unui infarct miocardic, Silviu Prigoană lasă în urmă nenumărate fapte și amintiri luminoase, pe care noi, cei patru fii ai săi, vom încerca întotdeauna să le onorăm", au transmis fii omului de afaceri, Honorius, Silvius, Maximus și Eduard Prigoană, citat de realitatea.net.

Potrivit informațiilor obținute de reporterii Știrile Kanal D, angajații Cimitirului Evanghelic Lutheran ar fi afirmat faptul că trupul neînsuflețit al afaceristului Silviu Prigoană ar fi fost depus de miercuri seară în cavoul familiei. Conform sursei menționate anterior, Regina Întunericului, cea care s-a ocupat de funerarii, ar fi folosit două mașini mortuare pentru a induce presa în eroare. Astfel că, înmormântarea ar fi avut loc în mare secret, fără preot și fără slujbă.