În urmă cu un an, Simina Loica și Alex Zănoagă au decis să meargă pe drumuri separate și să pună capăt mariajului. Deși au divorțat, cei doi nu au rupt legătura, asta pentru că prioritar pentru ei este Dominic, fiul lor, pentru care au decis să păstreze o relație bazată pe respect și să se sfătuiască în orice decizie are legătură cu băiețelul lor.
Simina Loica și Alex Zănoagă încă se întâlnesc, la un an de la despărțire
Despărțirea dintre Simina Loica și Alex Zănoagă a fost una controversată, care ar fi survenit în urma mai multor neînțelegeri care au existat între cei doi, chiar și acum, la un an de la despărțire, încă vorbesc și sunt în relații foarte bune.
Nu pentru că între ei ar exista încă sentimente, ci pentru că își doresc ca fiul lor să crească frumos, într-un mediu favorabil: "Nu mai țin la el, relația noastră s-a stins înainte cu un an, înainte să ne despărțim. Dar îl respect și avem o legătură ok pentru o bună creștere a lui Dominic.", a declarat Simina Loica, pe Instagram, potrivit Wobiz.ro.
Bruneta nu a scăpat de întrebarea care stă de multă vreme pe buzele internauților, aceea dacă vrea să devină din nou mamă, mai ales că acum relația cu Alex Bobicioiu a
Se pare că lucrurile au început să se așeze în viața fostei concurente de la ”Puterea Dragostei”, mai ales după ce fostul soț și actualul iubit au făcut pace, după o perioadă lungă în care și-au aruncat vorbe grele în online.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cu Bobicioiu mă înțeleg bine. Am fost să-l iau pe Dominic de la ei, că ei n-au putut să mi-l aducă, că făceau grătar. Am fost acolo unde stau ei și am intrat în curte, l-am salutat, nu mai am nimic cu el.
Până la urmă copilul o să crească mare și mai încolo o să vadă certuri, nu avea rost. Am fost, ne-am bătut în cușcă, dar gata, nu mai avea rost. Nu avem de ce să continuăm cearta, că nu avem de ce.", a declarat Alex Zănoagă, potrivit spynews.ro.