Simona Halep a fost acuzată de dopaj, dat tatăl ei sare în ajutorul acesteia. Substanța care a fost găsită în corpul ei se folosește de către pacienții ce suferă de anemie și ajută sângele să se oxigeneze.
Simona Halep a fost acuzată de dopaj, iar tatăl ei intervine
Stere Halep, tatăl sportivei, spune că fiica lui nu este vinovată cu nimic și, pentru a nu îi face rău și mai tare, atunci când discută, vorbesc despre lucruri frumoase.
Mai mult decât atât, tatăl sportivei este optimist și are încredere că totul se va rezolva și că se va demonstra nevinovăția fiicei sale.
„Indiferent cum, şi 20 de ani să dea, noi suntem curaţi. Simona e curată 100%. Poate să dea şi 100 de ani suspendare. Noi suntem curaţi ca lacrima în faţa Domnului", a spus acesta, conform observatornews.ro.
Scandalul în care este implicată în prezent a suspendat-o provizoriu, dar Simona Halep a anunțat, în urmă cu mai multe zile, atunci când a dat vestea, că va demonstra faptul că nu este vinovată.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„ Faza de investigație a luat sfârșit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziție 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există și această posibilitate, un acord de recunoaștere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancțiunea standard, la 3 ani...
Având în vedere că atât la proba A cât și la proba B, sportiva, și sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente și, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul și ocazia de a fi prezenți, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, așa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu șanse foarte mici de contestare”, a declarat Paul Ciucur la un post de televiziune din România.
Simona Halep ar putea fi ștearsă din clasamentul mondial
Dacă Simona Halep va scăpa de suspendare, ar putea reveni în tenis, dar va trebui să o ia de la zero.
În cazul în care suspendarea va fi ridicată, Simona Halep o va putea lua de la zero și va putea să participe doar la turnee foarte mici sau la wild-carduri ce vor fi primite de la organizatori.