Simona Halep era condusă de franțuzoaica Alize Cornet cu scorul de 4-1 la meciuri directe înainte de partida de la Roma. Acum Halep a dus scorul întâlnirilor dintre cele două la 4-2 pentru franțuzoaică.
„A fost un pic stresant, pentru că am pierdut cu ea ultimul meci. A fost puțin mai bine, sunt bucuroasă că am câștigat și îl aștept pe următorul (n.r. meci).
Ea nu se lasă niciodată, luptă pentru fiecare punct, nu a fost ușor, dar mă bucur că am închis la 6-4 ambele seturi.
Avem o relație foarte bună, e o fată extraordinară și ne antrenăm împreună de fiecare dată când avem ocazie”, a declarat Simona Halep pentru digisport.ro, după ce a învins-o pe Alize Cornet.
Simona Halep- Danielle Collins în turul doi al turneului de la Roma
Simona Halep o va întâlni pe americanca Danielle Collins (nr. 9 WTA) în al doilea tur al turneului de la Roma.
„A fost un meci bun ultimul, ea a făcut un rezultat foarte bun în Australia (n.r. a jucat finala la Australian Open 2022), dar va fi un nou meci, altă suprafață.
Mă simt bine tot timpul la Roma, am amintiri frumoase. Publicul e extraordinar, terenul îmi dă încredere și energie bună”, a declarat Simona Halep după ce a învins-o pe Alize Cornet.
Simona Halep a fost eliminată în turneul precedent, cel de la Madrid, în faza sferturilor de finală de către tunisianca Ons Jabeur.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Ons Jabeur a învins-o clar atunci pe Halep, cu 6-3 și 6-2.
Simona Halep, antrenată de Patrick Mouratoglou
Din acest an Simona Halep este antrenată de celebrul Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams.
Românca a fost întrebată dacă Mouratoglou, care a pregătit-o ani buni pe Serena Williams, o mai compară din când în când cu americanca, fost lider 1 mondial și deținătoare a 23 de turnee de Grand Slam. Și Simona Halep a fost pe locul 1 mondial și are 2 turnee de Grand Slam în palmares, la Roland Garros și Wimbledon.
"Nimeni nu se poate compara cu Serena, nu am de gând să fac asta. Patrick știe că sunt o persoană diferită, cu un stil diferit. Nu vorbim despre asta, ne concentrăm pe noi înșine, pe ceea ce trebuie să facem pentru a deveni cele mai bune versiuni ale noastre", a spus, recent, Simona Halep, citată de Tennis World USA.