Simona Mărgăian a reușit să îl escrocheze pe afaceristul italian, în vârstă de 79 de ani, după ce i-a promis că se va căsători cu el. Însă, românca urmează să plătească pentru fapta ei, întrucât trebuie să-i restituie bărbatului 700.000 de euro. De asemenea, aceasta va fi închisă timp de 5 ani.
Simona Mărgăian va fi închisă pentru că l-a escrocat pe italianul Francesco Thiella
Marți, Tribunalul Gorj a condamnat-o pe femeie la 5 ani de închisoare cu executare, atât pentru înșelăciune, cât și pentru infracțiunea de spălare de bani. Potrivit antena3.ro, surse din anchetă au explicat că, între anii 2015 și 2017, Simona l-a păcălit în repetate rânduri pe afaceristul Francesco Thiella, de la care a obținut, în total, suma de 780.000 de euro.
Bătrânul i-a oferit româncei respectiva sumă în schimbul unor promisiuni de căsătorie.
După ce producătorul italian de vinuri a depus plângere împotriva Simonei, procurorii au pus sub sechestru o parte din averea ei, în care se regăsește și o vilă din Scoarța.
Rechizitoriul realizat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj însumează circa 400 de pagini, iar în acestea apar discuțiile în care femeia îl șantaja sentimental pe italian.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Simona Mărgăian și-a găsit fericirea în brațele lui Filip, fost concurent la „Insula de 1 milion”
După relația cu Francesco Thiella, urmată de un scandal de proporții pe baza escrocheriei făcute, Simona l-a cunoscut pe Alexandru Filip, fostul concurent de la „Insula de 1 milion”, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste.
Cei doi sunt căsătoriți și împreună formează o frumoasă familie.
„Foarte greu, n-am stat deloc despărțiți până acum. Mie mi-e foarte greu”, declara soția lui Alexandru Filip, pentru WOWnews.
Deși chiar ea a fost cea care i-a propus lui Filip să participe la experimentul social de la Kanal D, atunci când a venit timpul să se despartă, parcă nu ar mai fi vrut să-l lase pe soțul ei să plece.
„Ea este și motivul pentru care m-am înscris la această emisiune. Eu nu știam și nu voiam neapărat, iar la insistențele ei, apoi chiar mi-am drit foarte mult să merg și dorința ei s-a îndeplinit, iar acum cred că regretă”, dezvăluia Filip.