Simptomele COVID-19 s-au schimbat! Cum îți dai seama dacă te-ai infectat cu varianta Delta a coronavirusului? 3 semne care nu trebuie ignorate

Editor Web: Amalia Georgescu
3 simptome care apar în cazul infecției cu varianta Delta a coronavirusului
Sursa: Unsplash

Pentru că varianta Delta a noului coronavirus afectează din ce în ce mai multe persoane, oamenii de știință atrag atenția asupra simptomelor care arată prezența virusului în organism. La ce ar trebui să fie atenți în special tinerii?

Varianta Delta a coronavirusului a apărut în India, dar s-a răspândit cu rapiditate, astfel că în Marea Britanie, 90% din îmbolnăviri sunt provocate de această tulpină. Specialiștii în sănătate spun că este mult mai contagioasă decât variantele anterioare, iar simptomele sunt diferite, astfel că e nevoie de mai mare atenție.

Care sunt simptomele infecției cu varianta Delta a coronavirusului?

Varianta Delta a coronavirusului ar putea deveni dominantă inclusiv în România, potrivit informațiilor prezentate de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19, motiv pentru care specialiștii în sănătate atrag atenția că orice semn de boală ar trebui investigat cu mare atenție.

Potrivit celor mai noi informații, infecția cu varianta Delta a coronavirusului are simptomele unei răceli ceva mai agresive, motiv pentru care multe persoane ar putea să le ignore.

Oamenii de știință atrag atenția că tinerii pot dezvolta forme ușoare ale bolii și pot crede că este vorba doar despre o viroză, răspândind astfel cu rapiditate virusul în comunitate.

Citeste si: Eroare medicală de proporții la vaccinarea anti-COVID-19! Persoane imunizate cu doze expirate. Unde s-a întâmplat?

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Noile studii arată că cele trei simptome la care oamenii ar trebui să fie atenți sunt: dureri de cap, dureri și usturime în gât și secreții nazale. 

„Se simte ca o răceală ceva mai agresivă. De la începutul lunii mai, echipa noastră de cercetători analizează simptomele înregistrare în aplicația noastră. Am constatat că nu mai sunt cele pe care le știam. Varianta aceasta de coronavirus funcționează un pic diferit.

Oamenii au impresia că suferă de vreo răceală sezonieră și continuă să meargă la petreceri… nu se gândesc că este COVID-19. Așa nu fac decât să-i infecteze pe ceilalți. Și asta nu face decât să înrăutățească situația actuală. Acesta este un mesaj pentru cei tineri: persoanele de vârsta voastră au simptome ceva mai ușoare. Vă veți simți ca în cazul unei răceli banale, dar un pic mai rele, veți avea starea aceea de oboseală, iar asta înseamnă că trebuie să vă testați și trebuie să stați acasă.”,
a precizat profesorul Tim Spector, potrivit alephnews.ro.

Chiar dacă simptomele sunt asemănătoare cu cele ale unei simple răceli, specialiștii atrag atenția că la orice semn de boală oamenii ar trebui să se testeze, astfel încât să nu existe niciun risc ca virusul să fie răspândit în comunitate. 

Citeste si: Vești importante pentru românii vaccinați cu Pfizer. Ce influență poate avea asupra imunității noua versiune a virusului COVID numită Delta