Sinem Unsal are doar 28 de ani, însă în cei circa șapte ani de experiență pe platourile de filmare a reușit să fascineze publicul cu talentul ei uluitor, dar și cu frumusețea ei angelică.
Deși a cunoscut succesul de la o vârstă fragedă Sinem Unsal nu a recurs încă la operații estetice pentru a ieși în vreun fel în evidență, ci a preferat să își păstreze naturalețea.
Sinem Ünsal, eroina serialului Doctorul minune, a suferit un teribil accident rutier
Sinem Unsal s-a născut în anul 1993, în Izmir, însă peste ani a decis să se mute în Istanbul pentru a-și continuă studiile. Deși își dorea enorm să devină o actrița celebra, la vârstă de 18 ani a decis să se înscrie la Facultatea de Literatură comparată, în cadrul Universității Eskișehir Osmangazi.
Primul rol jucat într-un serial de televiziune, "Çoban Yıldızı", l-a primit în anul 2017, care i-a adus și primul pas către carieră de succes de astăzi.
În anul 2019 Sinem Unsal a fost cooptată în distribuția producției Doctorul minune, propunere pe care a acceptat-o că pe cea mai mare provocare a carierei sale, deoarece a fost un rol extrem de dificil, al unei tinere doctorițe, dar
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
De curând, celebra actrița Sinem Unsal a trecut prin clipe de groază, deoarece a suferit un grav accident rutier, în timp ce revenea alături de Nisan Ceren, o tânără producătoare. Cele două bune prietene se întorceau din Izmir, unde jucaseră într-o piesă de teatru. La un moment dat șoferul mașinii în care se aflau cele două tinere a pierdut controlul și s-au izbit de o barieră. Presă din Turcia a transmis faptul că celebra actrița a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată de urgență la spital, cu răni superficiale și multe vânătăi pe corp. În vreme ce Nisan Ceren a rămas și ea internată peste noapte la spital. În prezent Sinem Unsal se simte mai bine și se află în afară oricărui pericol.