Sinem Ünsal are doar 30 de ani, însă face parte deja din categoria celor mai frumoase și talentate actrițe ale momentului în Turcia. În cei șase ani de activitate pe platourile de filmare, carismatică actrița a dovedit un talent desăvârșit și o pasiune uriașă pentru actorie în serialele și piesele de teatru în care a jucat. Publicul din România a cunoscut-o pe superbă actrița încă din anul 2019, când a jucat în serialul Doctorul minune care a dat viață personajului principal Nazli, un medic de succes.
Sinem Ünsal, protagonista serialului Doctorul minune, iubește din nou
Sinem Ünsal s-a născut în 1993, în Izmir, unde a studiat până la vârstă majoratului, când a decis să se stabilească în Istanbul, pentru a-și continuă studiile. Aceasta s-a înscris la Facultatea de Literatură comparată, în cadrul Universității Eskișehir Osmangazi, dorindu-și inițial să devină profesoară de limba turcă, însă treptat a realizat faptul că nu va putea profesa în acest domeniu și atunci s-a reorientat către o carieră în actorie, marea ei pasiune.
Sinem s-a înscris la o școală privată de teatru pe care a absolvit-o cu succes, devenind o actrița cu drepturi depline și dornică de evoluție. În anul 2017, ambițioasă tânăra a debutat pe platourile de filmare ale serialului Çoban Yıldızı, cu un rol secundar, care i-a deschis calea către carieră strălucită de astăzi.
Unul dintre cele mai reușite roluri jucate până în prezent a fost cel principal din serialul Doctorul minune, care i-a adus cel mai mare succes și un plus de notorietate.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Dincolo de carieră, Sinem Unsal nu a avut parte de aceleași reușite și pe plan personal, deși își dorește enorm să își construiască propria familie. După despărțirea de actorul Halit Özgür Sarı, de curând, presă turcă a scris despre frumoasă actrița că iubește din nou. Jurnalistă Birsen Altuntas a anunțat că Sinem Unsal este îndrăgostită de actorul Berk Cankat și că ar fi într-o perioada de cunoaștere, îndreptându-se către o relație serioasă.