Răsturnare de situație în ”Casa iubirii”. Doi concurenți și-au pierdut locul în marea finală, fiind cel mai puțin votați de către telespectatori. Aflați cine sunt aceștia.
Doi concurenți și-au pierdut locul în marea finală a emisiunii ”Casa iubirii”
Radu, Antoni, Ionuț și Robert sunt cei patru băieți care au intrat în cursa către marea finală a emisiunii ”Casa iubirii”, iar dintre fete, Cristina, Mihaela, Vlada și Bianca.
”Din păcate ai fost cel mai puțin votată dintre voi, cele patru.
Băiatul cel mai puțin votat și cel care și-a pierdut locul de finalist este Antoni: ” Antoni și Vlada au fost cel mai puțin votați dintre cei opt”.
Radu, Robert și Ionuț sunt cei trei finaliști ai acestui sezon.Finaliștii au dat start strategiilor pentru marea finală
După anunțul făcut de Andreea Mantea, concurenții au dat frâu liber imaginației, dar și calculelor cu privirile la voturile din marea finală a sezonului 2 al emisiunii ”Casa iubirii”. Robert și Radu au continuat șirul replicilor tăioase, Robert punctând faptul că Radu este o persoană extrem de schimbătoare, votându-l pe Sorin în finala primului sezon al emisiunii.
Andreea Mantea:- Am văzut voturi schimbate chiar înainte de a merge la vot.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Robert:- Ca a lui Radu, anul trecut? Când l-a votat pe Sorin în locul lui Ionuț. L-a trădat pe colegul lui, pe Ionuț. Iar apoi spunea de Sorin fel și fel de lucruri.
Radu:- Eu l-am votat pe Sorin pentru că atunci ne înțelegeam, nu mă înțelegeam atât de bine cu Ionuț, ne-am înțeles bine la final, dar cu Sorin stăteam în cameră.
Robert a dezvăluit faptul că știe exact cine sunt concurenții care și-ar dori să vină în cel de-al treilea sezon al emisiunii, însă nu vrea să-i dea de gol. Robert a mărturisit că el și-a trăit experiența în casă și că nu și-ar dori să revină în emisiune.
Andreea Mantea l-a pus pe Robert în fața faptului împlinit, și anume să aleagă între câștigarea marelui premiu sau ca relația cu Mihaela să fi fost exact așa cum și-a dorit. ”Aș alege relația cu Mihaela, am venit 60% pentru dragoste și 40% pentru titlu. Eu m-am înscris aici pentru dragoste”.
În momentul în care a fost întrebat dacă ar prefera marele premiu sau o relație cu Catinca, Robert a răspuns ferm că și-ar dori marele premiu. Aceste afirmații au stârnit un nou val de contradicții în casă, între Robert și ceilalți concurenți.