În videoclipul său de pe TikTok, el a dorit să ofere o perspectivă asupra diferențelor culturale pentru a ajuta alte persoane să se adapteze mai ușor în România.
De ce șoc cultural a avut parte tânărul când s-a mutat în România
Primul șoc cultural menționat de el a fost modul în care se înmânează restul de bani în magazine și supermarket-uri.
"Nu este ceva anormal ca cei de la casă să pună banii direct pe masă în loc să îi dea în mână.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Al doilea șoc cultural a fost legat de numărarea banilor. Acesta a rămas surprins în momentul în care a observat că românii nu numără banii atunci când primesc rest. Tânărul a menționat faptul că acest gest de încredere este o practică comună în România și reflectă relațiile interpersonale bazate pe onestitate.
"Este normal ca pentru noi africanii să numărăm banii care ni se dau pentru a ne asigura că este corect. Aici, în România, este considerat nepoliticos să numeri banii care ți-au fost dați. Când dai bani unui român și nu îi numără, este ceva normal aici. Asta înseamnă că au încredere în tine," a spus el.
@vision_studeo As an African, I have seen so many things we share in common with the Romanian culture. Also, there several things that might pose a cultural shock for many of us. So, I have made this video to educate fellows Africans about the differences. #romania #transilvania #learningromanian #bucuresti #livinginromania #romanianculturalshock #romanianculture ♬ Fadeaway- Official Sound Studio
În România obiectele se dau și cu mâna stângă
Al treilea șoc cultural a implicat folosirea mâinii stângi pentru a da obiecte.
Tânărul s-a obișnuit ca aici să-i fie înmânate obiecte și cu mâna stângă, însă în Africa acest lucru este considerat o lipsă de respect."Este normal pentru români să-ți dea obiecte folosind mâna stângă. Pentru o parte dintre cei din Africa, asta poate fi considerat nepoliticos și fără respect. Vă promit că este ceva normal aici. Nu sunt lipsiți de respect, este doar o practică culturală aici," a adăugat el.
În concluzie, bărbatul și-a încheiat videoclipul cu un mesaj pozitiv. El a spus că, dacă cineva intenționează să vină în România, ar trebui să-și pregătească mintea pentru aceste diferențe culturale și să fie sigur de faptul că România este o țară frumoasă.