Sora lui Petrică Mîțu Stoian a spus adevărul despre relația artistului cu Niculina Stoican: "A zbierat când a auzit că nu mai e printre noi!"

Autor: Alice Popescu
Actualizat: 12 aug 2022, 00:00

Ce relatia au avut, de fapt, Petrica Mitu Stoian si Niculina Stoican

Sora lui Petrică Mițu Stoian a spulberat orice îndoiala cu privire la relația dintre fratele ei si Niculina Stoican.

Petrica Mitu Stoian a fost înmormântat miercuri, iar rudele, pretenii, colegii de breasla și familia l-au condus pe ultimul drum. Au curs râuri de cerneala despre ce s-a întâmplat cu artistul și despre cauzele care au făcut că artistul să își dea ultima suflare, însă de departe cel mai spinos aspect al tragicului eveniment a fost scos la iveala de fostul impresar al artistului Constantin Gusman care a declarat că intre Petrica Mitu Stoian și Niculina Stoican nu ar fi fost deloc o relație atât de strânsă de prietenie, ba mai mult, artistul a preferat să se retragă de la Ansamblul

Măria Tănase din Craiova să nu mai dea ochii cu cea care i-a fost zeci de ani colega de scena. Cu toate acestea, atât Niculina Stoican care s-a aflat mereu la căpătăiul artistului și a fost implicata în organizarea înmormântării lui Petrica Mitu Stoian când și sora lui, au negat că ar fi existat vreun conflict vreodată intre ei.

Citeste si: Cum a fost surprinsă fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian la înmormântarea artistului. Detalii dureroase despre reacția ei când a aflat de moartea cântărețului

Sora regretatului artist Petrica Mitu Stoian vorbeste despre relatia cantaretului cu Niculina Stoican

Erau ca doi copii de școală. Au crescut împreună, au plecat de jos împreună, făceau drumul pe jos pentru ca nu aveau mașini atunci. Ei nu aveau un conflict, o joacă mai mult. Niculina îl iubea foarte mult so el la fel. A zbierat când a auzit ca nu mai e printre noi.

Ei se sunau la telefon, își dădeau păreri. Nu există așa ceva,” a declarat sora lui Petrica Mitu Stoian.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Niculina Stoican, dezvaluiri despre relatia cu Petrica Mitu Stoian

Citeste si: Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian răbufnește la adresa Niculinei Stoican: "A plecat din cauza ei, il teroriza, îl umilea"

Noi ne-am născut aproape în același loc. Ne-am început cumva cariera împreuna, la Doina Gorjului a stat 13 ani. La Maria Tănase am mers împreuna. Tot parcursul nostru se leagă într-un fel sau altul.

Petre pentru mine nu a fost un prieten, ci a fost dincolo de aceasta prietenie. Eram sprjin unul pentru altul, ne consideram Mehedințiul plecat în lume.

Ne bucuram unul de realizarile celuilalt. Noi existam dincolo lumea asta reală în care legam prietenii pe interes și suntem draguți unii cu alții de complezență. Niciodată nu am defilat nici cu relația asta profesională.

Eu sunt mandră de generația din care fac parte. Relația mea cu Petre era cu totul altceva. Ultima dată am vorbit la Festivalul Maria Tănase. El s-a pensionat în vară. Chiar eu i-am adus adeverința de la Doina Gorjului la Craiova, a declarat Niculina Stoican