În cadrul unei emisiuni TV, Rinda Hartner a vorbit despre cartea la care lucra artista, dar și despre unul dintre cele mai așteptate concerte din viața Ronei Hartner.
Rona Hartner aștepta cu nerăbdare să urce, din nou, pe scenă
Vestea că Rona Hartner s-a stins din viață a căzut ca un trăsnet peste familia și apropiații artistei. La câteva zile de la moartea artistei, Rinda Hartner a dezvăluit ce se va întâmpla cu cartea la care lucra artista.
Rinda Hartner a mărturisit faptul că dorințele Ronei vor fi respectate și că acea carte va fi probabil continuată și publicată în numele ei.
”Nu știu dacă la concert o să mai vină lumea pentru că Rona nu e acolo, dar cartea o vom continua noi, cum ar fi vrut ea să o continue, ca să fie publicată în numele ei. Dar sinceră să fiu nu m-am gândit la asta, nu avem timp de asta, pentru noi e un mare șoc. Chiar dacă o știam bolnavă credeam că mai are zile. Ceasul ei s-a oprit din ticăit ”, a mărturisit Rinda Hartner, compleșită de emoții, în cadrul unei emisiuni TV.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Rinda Hartner susține că artista ar fi vrut să se recăsătorească
În cadrul aceleași emisiuni, Rinda Hartner a dezvăluit faptul că Rona ar fi vrut să se recăsătorească, de această dată în numele lui Isus. Deși a trecut prin două divorțuri, Rona Hartner nu și-a pierdut pofta de viață și dorința de a iubi. Rinda Hartner o descrie pe artistă ca fiind o persoană plină de viață cu un suflet bun.
”Mie din vară mi-a zis că dacă se va duce, ea va fi măritată în numele lui Isus. Ea ar fi vrut să mai trăiască aici pe pământ, să-și trăiască viața, era un om plin de viață, iubea viața, iubea tot ce era frumos pe lumea asta. Nu vedea răul la nimeni și-n nimic. Dacă avea zile, sunt convinsă că s-ar fi recăsătorit”, a
spus sora Ronei Hartner în cadrul unei emisiuni TV.Sora artistei era optimistă și spera ca sora ei să învingă cancerul și de această dată, mai ales că tratamentul părea că dă rezultate în primă fază. Rina Hartner susține că metastazele din creier nu au fost atinse de tratament, fiind și motivul pentru care nu s-a putut vindeca și pentru a doua oară. Rinda Hartner a mai mărturisit faptul că sicriul artistei va fi închis, dar că vor fi foarte multe poze la privhegi.
Sora Ronei Hartner a comunicat, ieri, că sicriul cu trupul neînsuflețit al Ronei va sosi în țară pe data de 29 noiembrie. Aceste va fi depus la capela Cimitirului Bellu Catolic, din Capitală, urmând ca slujba de înmormântare să aibă loc la sfârșitul săptămânii, pe 1 decembrie, ora 12:00.