Pe parcursul participării sale în primul sezon al show-ului matrimonial „Casa iubirii”, Sorin Rus a strâns de partea lui un număr impresionant de admiratori, iar odată cu câștigarea marelui premiu, acesta a ajuns să fie printre cei mai populari concurenți de până acum.
Sorin Rus a apărut împreună cu un celebru manelist în online
Sorin este foarte activ în mediul online, atât pe rețelele de socializare, cât și pe platforma YouTube, unde postează diverse vloguri pentru fanii săi.
De asemenea, prin intermediul paginii lui personale de Instagram, fostul concurent îi ține pe urmăritori la curent cu tot ceea ce face. Așa a făcut și de această dată, postând o fotografie dintr-un magazin cu haine elegante.
Acesta nu a fost singur la cumpărături, întrucât s-a întâlnit cu un renumit manelist de la noi din țară, mai exact, cu Tzancă Uraganu.
Profitând de această ocazie, Sorin nu a mai stat pe gânduri și i-a cerut artistului să facă o poză împreună.
Citește și: Sorin Rus, dezvăluiri despre legătura dintre el și Mihaela: „Păstrăm relația. E o fată foarte frumoasă”
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cu ce scop s-ar fi întâlnit Sorin Rus și Tzancă Uraganu
Însă, mai există un alt context în care a putut fi realizată fotografia. Poate Sorin Rus și-a dat dinainte întâlnire cu artistul, în vederea unei posibile colaborări, iar mai apoi s-au dus la magazin să-și aleagă ținutele.
Este posibil ca, prin respectiva poză, Sorin să le fi dat un indiciu internauților, în vederea realizării unui podcast cu Tzancă Uraganu sau a unui videoclip muzical.
Acest lucru nu este de mirare, întrucât, în multiplele sale apariții, tânărul a arătat, de fiecare dată, că este un om foarte sociabil, cu un mare bun simț și caracter, calități prin care atrage multe persoane în cercul lui de prieteni.
De curând, acesta a legat o prietenie frumoasă și cu Mihaela, câștigătoarea sezonului 2 din „Casa iubirii”, împreună cu care a petrecut niște momente deosebite după Marea Finală, și, ulterior, la filmările podcastului de pe canalul lui de YouTube.