Actriţa şi cântăreaţa Rita Wilson a povestit marţi, într-o emisiune de televiziune, cum ea şi soţul său, Tom Hanks, au fost trataţi de Covid-19 în Australia, a vorbit despre efectele secundare „extreme” ale clorochinei şi a precizat că este posibil ca anticorpii lor să fie de ajutor în dezvoltarea unui vaccin, anunță news.ro.
Rita Wilson şi Tom Hanks au fost printre primele staruri care au anunţat că au fost infectate cu noul coronavirus.
În prima parte a lunii martie, actorul a anunţat pe contul său de Instagram că atât el, cât şi soţia sa, aflaţi în Australia, au fost testaţi pozitiv cu Covid-19.
Ei au oferit detalii privind starea de sănătate, iar după 14 zile au fost declaraţi vindecaţi şi au mai petrecut două săptămâni într-o casă închiriată în Australia.
Reveniţi în Statele Unite, Tom Hanks a fost gazda ediţiei de weekendul trecut a emisiunii „Saturday Night Live”, iar marţi dimineaţă Rita Wilson a fost invitată la „This Morning” de la CBS, unde a vorbit despre experienţa
Rita Wilson a povestit că primele simptome ale bolii au fost „ oboseală, dureri, disconfort, nu voiam să fiu atinsă ” şi, până în a noua zi, temperatura corpului ajunsese la 39C, avea frisoane şi îşi pierduse unele simţuri- mirosul şi gustul, relatează The Hollywood Reporter.
Actriţa a explicat şi că i-a fost administrată clorochină şi a spus că nu este sigură dacă a funcţionat sau era deja timpul să îi scadă febra, fapt care s-a întâmplat după ce a luat medicamentul.
Ea a avertizat că a avut „ efecte secundare extreme”- greaţă, vertigo şi slăbirea muşchilor.„ Trebuie să fim foarte cu băgare de seamă legat de acest medicament. Nu ştim dacă este sigur în acest caz”, a adăugat ea.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Simptomele lui Tom Hanks, a spus ea, au fost mai uşoare.
Despre cum au contractat coronavirusului, Wilson a spus că le-a fost explicat că a provenit de la o persoană cu care amândoi fuseseră în contact în acelaşi timp, însă nu şi-au putut da seama când şi despre cine este vorba. Niciun membru al familiei lor sau din echipele cu care se aflau în Australia nu a fost testat pozitiv.
Wilson a mai precizat că le-a fost spus că amândoi sunt acum imuni şi că au donat sânge pentru un studiu şi aşteaptă să le fie comunicat dacă anticorpii lor pot fi de ajutor în dezvoltarea unui vaccin şi dacă pot dona plasmă pentru a-i ajuta pe alţii.
Citeste si: Foto- Tom Hanks, mesaj din spitalul unde este tratat de coronavirus, impreuna cu sotia sa Rita Wilson
Citeste si: Actorii Tom Hanks şi Rita Wilson, diagnosticaţi cu coronavirus