Soția românului răpit de Hamas a venit în țară pentru a cere ajutor: „Am nevoie de ajutorul vostru cu disperare”

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 30 oct 2023, 17:25

Soția românului răpit de Hamas a venit în țară pentru a cere ajutor: „Am nevoie de ajutorul vostru cu disperare”

Sursa: Ella Chaimi Facebook

În urmă cu o săptămână, un bărbat cu dublă cetățenie, româno-israeliană, a fost dat dispărut în Israel, MAE confirmând la acel moment că este pe lista ostaticilor ținuți de Hamas.

Soția românului răpit de Hamas a ajuns la culmea disperării, după ce soțul său este de negăsit. Aceasta a venit în România pentru a cere ajutor. 

Soția românului răpit de Hamas cere ajutor statului român

Soția românului răpit în Israel  a venit în București și a transmis un mesaj chiar de pe aeroport în care cere cu disperare ajutor românilor pentru ca soțul ei să se întoarcă acasă nevătămat.

Deși mai are o urmă de speranță, femeia a declarat că și-a pregătit copiii pentru ce este mai rău. 

„Bună seara, România. Vă mulțumesc din suflet că sunteți aici. Contează enorm pentru mine, pentru familia mea și pentru întreaga lume care ne privește. Sper și mă rog, cu sprijinul poporului român și al autorităților române că vom primi informații importante despre Tal, soțul meu minunat, tată a trei copii mici, care este ținut ostatic în Gaza.

Copiii mei nu sunt bine, știu adevărul, știu totul, știu că există posibilitatea ca tatăl lor să nu se întoarcă niciodată acasă. Tal, fii puternic, noi te iubim, ne lipsești foarte mult și ne rugăm să fim în curând împreună. Soțului meu, dacă este în viață, nu știe că suntem bine. Ultimul lucru pe care îl știa, este că erau teroriști în satul nostru. Vreau să-i spun lui Tal că suntem în siguranță.
Și eu și copiii noștri minunați suntem bine, suntem vii. Tal este cetățean român. Familia lui este din România, din ambele părți, și din partea tatălui și din partea mamei, rădăcinile noastre sunt din România. Am nevoie de ajutorul vostru. Am nevoie de ajutorul vostru cu disperare, am nevoie de ajutorul vostru,
” a fost mesajul Ellei Chaimi, soția românului răpit de teroriștii Hamas în Israel.  

Citește și: EXCLUSIV Declarațiile cutremurătoare ale unei românce din mijlocul războiului din Israel: „Copiii mereu ne întreabă de ce oamenii aceia ne urăsc și vor să ne omoare”

Tal Haimi a fost răpit de teroriștii Hamas în timp ce-și proteja familia

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Tal Haimi are 41 de ani, iar bunicii săi sunt români. Acesta a fost chemat să lupte împotriva palestinienilor, deoarece este recrut rezervist în Divizia Gaza și adjunct al Rabinatului în unitatea de apărare a  kibuţului.

Este imposibil să ne imaginăm realitatea fără Tal, este imposibil să ne gândim la kibbutz fără el. Tal este unul dintre pilonii comunității. În tăcerea lui el inițiază, rezolvă și construiește fiecare eveniment și fiecare provocare.

Tal trebuie să se întoarcă la noi, la tatăl și sora lui, la soția sa Ella și la copiii săi Einav, Nir și Udi.

Am intrat în adăpost. Am stat acolo, dar în câteva minute comandamentul de protecţie al kibuțului i-a spus să vină să ajute împotriva teroriştilor. Voia doar să fie fericit cu soţia lui, cu familia lui, în kibuț şi în această ţară. Nu voia să facă rău nimănui, voia doar să-şi protejeze familia  ”, a mai spus Ella Haimi.

Citește și: Ea este Shani Louk, tânăra răpită de Hamas și plimbată aproape dezbrăcată prin Gaza. Familia a anunțat moartea fetei

Familia lui Tal speră ca bărbatul să fie eliberat, deoarece  teroriștii au mai eliberat de curând ostatici.