Cuplurile infertile vor primi un sprijin de 15.000 de lei pentru fertilizarea in vitro. La începutul ședinței de Guvern, premierul Nicolae Ciucă a spus că, în România, rata natalității este foarte mică, iar acest program urmează să sară în ajutorul cuplurilor care nu pot avea copii.
Cuplurile infertile vor primi un sprijin de 15.000 de lei pentru fertilizarea in vitro
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, susține că unul din cinci cupluri este infertil, iar ajutorul de 15.000
„Aceste proiecte încearcă, prin efort guvernamental, să stopeze declinul demografic. Din păcate, în România anul trecut s-au născut cei mai puţini copii- 180.000, iar anul acesta cu 20% mai puţin, până acum. Înregistrăm o înrăutăţire a situaţiei.(...) Sunt cauze multiple. De multe ori, situaţia financiară îi împiedică să decidă să aibă copii. În ultimii ani, există şi o altă mare problemă legată de domeniul sănătăţii şi anume infertilitatea.
Unul din cinci cupluri din România este infertil. Femeile care suferă de această afecţiune, infertilitatea, sunt în imposibilitatea de a-şi plăti aceste tratamente, care sunt destul de costisitoare. Proiectul de astăzi vine ţintit aici şi anume un sprijin de 15.000 lei pentru acoperirea întregii proceduri de fertilizare in vitro pentru cuplurile sau femeile singure care vor să apeleze la acest tratament. Sper ca până la sfârşitul anului să avem primele beneficiare", a spus aceasta, conform Agerpres.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Femeile infertile de până la 45 de ani pot primi ajutorul economic
Gabriela Firea le-a mai dat o veste bună și susține că vârsta până la care femeile pot primi ajutorul financiar a fost extinsă la 45 de ani, iar vârsta minimă este de 20 de ani.
Mai mult decât atât, programul permite să fie efectuate trei proceduri în fiecare an, cu indicație medicală. Până în prezent, era prevăzută o singură procedură. De asemenea, obiectivul este acela de a ajunge la minimum 10.000 de decontări în fiecare an, iar ținta stabilită pentru anul curent este de 2.500 de proceduri.
Aprobarea programului prin intermediul căruia banii vor fi oferiți a fost anunțat și de către Nicolae Ciucă. Acesta a menționat faptul că alte două programe urmează să fie finanțate, fiind vorba despre ”Student Invest” și ”Family Start”.
De asemenea, premierul României suține că astăzi, 7 septembrie, a fost completat „setul de politici guvernamentale pentru susținerea familiilor tinere cu un program destinat creșterii natalității”, deoarece „nici anul acesta nu putem spune că avem progrese”, relatează digi24.ro.