O nouă măsură de sprijin finaciar în valoare de 5000 de lei a fost aprobată de Guvernul României și publicată în Monitorul Oficial la data de 10 februarie 2023. Programul de sprijin se adresează românilor care efectuează stagii de pregătire în străinătate și va fi finanțat de la bugetul Ministerului Educației.
Citește și: Ajutor financiar în valoare de 500 de lei pentru elevi. Când intră banii pe card?
Sprijin financiar de 5000 de lei în 2023. Cine sunt beneficiarii
Sprijin financiar în valoare de 5000 de lei va fi acordat românilor care efectuează stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, sau stagii postdoctorale și de cercetare. Măsura este prevăzută în HG 118/2023 și a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10 februarie 2023.
„Ministerul Educației, prin Agenția de credite și burse de studii, acordă anual, în condițiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare.
Programul de burse este finanțat de la bugetul Ministerului Educației, din fondul valutar al ministerului constituit potrivit prevederilor art. 206 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cuprins în bugetul activităților finanțate integral din venituri proprii, precum și din donații”, potrivit HG 118/2023, ART 1.
Citește și: Românii care nu mai primesc ajutoare sociale în 2023. Vor fi eliminați de pe lista beneficiarilor
Ajutor financiar în valoare de 5000 de lei. Condiții de acordare
Domeniile de interes ale României pentru care se acordă ajutorul financiar în valoare de 5000 de lei se aprobă anual, prin ordin al Ministrului Educației, iar selecția beneficiarilor se face prin concurs organizat la nivel național de Ministerul Educației, prin Agenția de credite și burse de studii.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cuantumul burselor se stabilește anual, pe țări, prin ordin al ministrului educației și nu poate fi mai mic de 1.000
Bursierii care efectuează stagiile prevăzute la art. 1 alin. (1) beneficiază de:
a) o bursă lunară destinată plății unor taxe școlare și, eventual, acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, în limita cuantumurilor stabilite;
b) transport dus-întors, cu avionul, cu trenul sau cu autocarul, din România până la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar;
c) plata unui tarif suplimentar pentru bagaje de cel mult 32 kg, în afara celor incluse în costul biletului.
Persoanele selecționate beneficiază de bursă în străinătate numai după emiterea ordinului nominal de către ministrul educației.
Persoanele nominalizate pentru a beneficia de bursă în străinătate au obligația semnării unui contract cu Agenția de credite și burse de studii în care sunt stipulate drepturile și obligațiile părților. Modelul contractului-cadru se aprobă prin decizie a conducătorului Agenției de credite și burse de studii, potrivit prevederilor.
Sursă: legislatie.just.ro