Statele Unite ale Americii și Taiwan se unesc împotriva Chinei. O uniune între forțele celor două state ar putea avea loc

Author: Andreea Buinoschi

Statele Unite ale Americii și Taiwan se unesc împotriva Chinei.

Sursa: Istock

Statele Unite ale Americii își doresc o „cooperare”, conform Mediafax.ro, între Taiwan și între Garda Națională. Acest lucru a fost anunțat marți, 31 mai, de către Tsai Ing-wen, președintele Taiwanului, pe baza, spune el, a amenințărilor venite din partea Chinei.

Statele Unite ale Americii au stârnit furia Chinei în momentul în care au decis să sară în ajutorul Taiwanului. Tensiunile dintre China și Taiwan reprezintă o mare îngrijorare pentru pentru SUA, motiv pentru care o alianță între Garda Națională și armata Taiwanului se dorește a fi implementată.

Statele Unite ale Americii sunt cel mai mare furnizor de arme pentru Taiwan și sunt, de asemenea, cel mai important susținător al țării la nivel mondial. Chiar dacă între SUA și între Taiwan nu există o legătură diplomatică oficială, America este un aliat de nădejde al țării insulare.

Citeste si: 30 de avioane militare au fost trimise de China în zona de apărare aeriană a Taiwanului. Forțele aeriene taiwaneze le-au interceptat

Conform Reuters, relatează Mediafax.ro, China a început să exercite presiuni militare asupra Taiwanului, cu scopul de a-și exprima pretențiile de suveranitate pe care le are.

Ce spune China despre ultimele evenimente militare

De curând, China a declarat că exercițiul militar care a fost desfășurat a avut scopul de a avertiza „solemn” că o alianță între cele două țări nu este văzută cu ochi buni de către Beijing.

Aceste declarații, dar și aceste acțiuni au venit la scurt timp după ce Joe Biden a declarat că Statele Unite ale Anericii vor interveni din punct de vedere militar în cazul în care China va ataca Taiwan.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Ca urmare, Departamentul american al Apărării planifică acum, în mod proactiv, cooperarea între Garda Națională a SUA și forțele de apărare din Taiwan.

Așteptăm cu nerăbdare o cooperare mai strânsă și mai profundă între Taiwan și SUA, în chestiuni de securitate regională”, a spus Tsai Ing-wen, președintele Taiwanului.

Statele Unite ale Americii și Taiwan se unesc împotriva Chinei.
[Sursa: Istock]

Sprijinul venit din partea Statelor Unite ale Americii pentru Taiwan a fost confirmat de mai multe persoane

Tammy Duckworth, un senator american, a spus că vizita efectuată la Taipei a avut un scop foarte bine definit. Mai exact, acesta a dorit să scoată în evidență faptul că Taiwan beneficiază de un sprijin „extaordinar” din partea Americii.

Cu toate că aceste declarații au fost făcute de mai multe persoane importante din America, în urmă cu o săptămână, Taiwan nu a fost inclus în IPEF, Cadrul economic indo-pacific pentru prospeitate al Statelor Unite ale Americii.

Citeste si: După plecarea lui Joe Biden din Japonia, Coreea de Nord a lansat trei rachete balistice

„În viitorul apropiat, așteptăm cu nerăbdare ca Taiwanul și Statele Unite ale Americii să colaboreze, pentru a face noi pași în vederea dezvoltării unor planuri concrete care să aprofundeze și mai mult parteneriatul nostru economic”, a spus Tsai Ing-wen.

De asemenea, în urmă cu doar câteva săptămâni, Joe Biden a declarat că războiul care a început în Ucraina face țările să se îndoiască în ceea ce privește securitatea proprie.