Statele Unite ale Americii și nu numai au fost amenințate de Rusia în ceea ce privește începerea unui „conflict militar”. Mai mult decât atât, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, a punctat faptul că atât Moscova, cât și SUA au arme nucleare.
Rusia învinovățește Statele Unite ale Americii pentru războiul din Ucraina
Statele Unite ale Americii sunt acuzate că sunt responsabile petru conflictul de la graniță, „provocând o agravare a crizei ucrainene şi declanşând o confruntare hibridă feroce cu Rusia, Washingtonul şi aliaţii săi
Declarația îi aparține Mariei Zaharova, referindu-se la armele pe care Ucraina le-a primit de când războiul a început, conform Agerpres, relatează romaniatv.net.
Mai mult decât atât, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din Rusia nu a exclus posibilitatea începerii unui război nuclear: „evident, un astfel de conflict prezintă riscul unei escaladări nucleare”.
„Cu toate acestea, partidul de guvernământ japonez preferă să nu observe o astfel de politică destabilizatoare a patronului său american. Sunt absolut inacceptabile tentativele de a distorsiona, în scopuri propagandistice, logica descurajării pe care se bazează comentariile oficiale ale Rusiei asupra problemelor nucleare”, a mai spus aceasta.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În continuare, Maria Zaharova a declarat că este inacceptabil ca Rusia să pară că amenință „cu arme nucleare”. „În prezent, principalele riscuri nucleare sunt generate tocmai de patronul Japoniei, SUA, sub a cărui « umbrelă nucleară » reprezentanţii Tokyo îşi fac comentariile provocatoare”, a mai spus purtătoarea de cuvânt.
Regiunea Donețk are propria „ambasadă” la Moscova
AFP informează că regiunea secesionistă Donețk are propia „ambasadă” la Moscova și, conform Nataliei Nikanorova, ministrul de Externe al Donețk, tensiunile din zonă au luat o amploare și mai mare în ultima perioadă.
Mai mult decâ atât, aceasta susține că, pentru moment, nu se vorbește despre unirea cu Rusia a republicii Donețk, dar că acest lucru urmează să fie adus în discuție la un moment dat.
Citeste si: Președintele din Sri Lanka îi cere ajutorul lui Putin după ce țara a intrat în criză economică
În luna februarie, cu doar câteva zile înainte ca războiul să izbucnească, Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor separatiste Lugansk și Donețk din partea de est a Donbas-ului.
În momentul de față, armata din Rusia are ca principală țintă cucerirea acestei zone care reprezintă un punct cheie în ceea ce privește o posibilă victorie în Ucraina.