Statele Unite si China vor coopera in lupta impotriva coronavirusului

Autor: L.S.
Actualizat: 16 apr 2020, 13:27

Statele Unite şi China s-au angajat să coopereze în lupta împotriva noului coronavirus, în pofida unor tensiuni în continuare puternice între cele două mari puteri, relatează AFP.

Administraţia lui Donald Trump acuză Beijingul de faptul că a ”ascuns” gravitatea epidemiei- atunci când aceasta şi-a făcut apariţia în China- şi a blocat marţi contribuţia americană la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), căreia îi reporşează faptul că s-a aliniat poziţiei chineze.

Într-o convorbire la telefon cu conducătorul de cel mai înalt rang în domeniul Politicii Externe din cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC, unic) Yang Jiechi, secretarul de Stat american Mike Pompeo a insistat din nou, miercuri, asupra ” necesităţii unei transparenţe totale şi împărtăşirii informaţiilor în lupta împotriva covid-19 şi prevenirii viitoarelor epidemii”.

Însă Pompeo a părut că vrea să se arate conciliant, subliniind, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat, asupra ajutorului furnizat de Washington Beijingului în ianuarie şi exportului de material medical chinez către Statele Unite, în vederea ”răspunderii unei cereri cruciale”.

Cele două părţi şi-au confirmat angajamentul de a învinge epidemia de covid-19 şi de a restabili sănătatea şi prosperitatea mondiale”, dă asigurări diplomaţia americană.

Potrivit agenţiei oficiale chineze China Nouă, Yang Jiechi a anunţat că Beijingul este ” pregătit să-şi împărtăşească informaţiile şi experienţa ” gestionării pandemiei cu Statele Unite.

În urma unui adevărat război al declaraţiilor cu privire la originea maladiei- care a atins un apogeu când Donald Trump şi Pompeo evocau zilnic ”virusul chinez”-, locatarul Casei Albe pare să fi ajuns la un armistiţiu informal într-o conversaţie la telefon cu omologul său chinez Xi Jinping la sfârşitul lui martie.

Potrivit lui Yang Jiechi, cele două ţări au ” menţinut de atunci o comunicare strânsă cu privire la eforturile împotriva epidemiei, potrivit consensului important la care au ajuns cei doi şefi de stat”, scrie china Nouă.

Oficialul chinez de rang înalt a catalogat totodată ”crucială” o menţinere a unor bune relaţii chinezo-americane.

În pofida acestui efort de calmare a tensiunilor, americanii formulează în continuare critici.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Astfel, Mike Pompeo a reiterat marţi reproşurile Washingtomului într-o serie de interviuri în presă.

Secretarul american al Apărării Mike Esper a acuxat din nou China, la Fox News, canalul preferat al locatarului Casei Albe, de faptul că ” practică o retenţie a informaţiilor”.

Citeste si: Avertizment OMS: Consumul de alcool inrautateste efectele imbolnavirii cu coronavirus

Citeste si: Raed Arafat avertizeaza: "Dacă nu respectăm regulile de Paște, vom putea avea creșteri în 14 zile. Vor fi pomeni, după sărbători"

Citeste si: Medicul Tudor Ciuhodaru: "Una spun guvernantii si alta fac. Trebuie sa fii prost sa crezi si sa asculti de autoritati"