Stațiunea cu o istorie de peste 100 de ani este îngropată în gunoaie. Măsurile dure ce au fost luate în calcul pentru reducerea deșeurilor

Author: Bianca Vidoi

Stațiunea cu o istorie de peste 100 de ani este îngropată în gunoaie

Sursa: freepik

România este cunoscută pentru numeroasele locații de poveste, însă turiștii se comportă neglijent, gunoaiele fiind la fiecare colț de stradă în Râșnov.

Țara noastră are foarte multe orașe și comune de poveste, pentru care suntem cunoscuți și în străinătate, însă oamenii nu le apreciază cu adevărat, iar acestea și-au pierdut frumusețea. Oamenii nu apreciază cu adevărat frumusețea unui loc până când aceasta nu mai există, ceea ce se întâmplă și în stațiunea Râșnov, unde gunoaiele au ajuns să fie prezente la fiecare colț de stradă.

Una dintre cele mai vizitate stațiuni este îngropată în gunoaie

Râșnov este una dintre cele mai apreciate stațiuni din România, datorită istoriei fascinante de peste 100 de ani pe care o are, iar mii de turiști vin anual pentru a descoperi frumusețea acestui loc. Cu fiecare an ce trece, gunoaiele se adună în Râșnov, iar deși autoritățile încearcă să facă tot ce le stă în putință pentru a reduce nivelul de gunoi din stațiune, oamenii nu sunt speriați de amenzile usturătoare pe care le pot primi.

Există persoane ce își doresc să experimenteze stațiunea Râșnov în toată frumusețea ei, nu doar prin vizitarea celor mai importante obiective turistice, iar această experiență autentică este ruinată de nesfârșitele gunoaie. Ghimbășel este un afluent al Oltului, iar acesta este unul dintre locurile pe care turiștii aleg să le viziteze dacă vin în Râșnov și doresc să stea la iarbă verde. Priveliștea nu mai este ca altă dată, iar acum în jurul râului pot fi observate saltele de pat vechi, canapele rupte, sticle de plastic, saci plini cu moloz sau chiar aparate electrocasnice, obiecte ce prezintă neglijența oamenilor.

Priveliștea acestei stațiunii a ajuns departe de cea de poveste cu care am fost obișnuiți
[Sursa: freepik]

Citește și: Vouchere de vacanță în 2024: Ce valoare au în acest an și când vor primi bugetarii banii

Acest comportament nu este permis, iar amenzile pe care oamenii le pot primi pentru aruncarea deșeurilor pe malurile râului sunt cuprinse între 5.000

și 10.000 de lei. Deși amenzile sunt consistente, oamenii nu sunt îngrijorați de acest lucru, iar nivelul gunoaielor crește în fiecare zi, ceea ce face ca frumusețea stațiunii Râșnov să dispară încet.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Primăria stațiunii Râșnov a început să ia primele măsuri pentru a salva râul Ghimbășel, ce este sufocat de gunoaie, astfel primăria a angajat o firmă de salubrizare opt luni pe an, adică din martie până în octombrie. Deși gunoaiele par să își scadă numărul, sezonul rece în care firma de salubrizare nu vine să ridice deșeurile, a adus un număr considerabil de gunoaie.

Măsurile dure ce vor fi luate pentru salvarea râului Ghimbășel 

Gunoaiele prezente pe marginea râului Ghimbășel nu ajută turismul în stațiunea Râșnov, însă acesta nu este singurul motiv pentru care primăria a decis măsuri dure pentru oamenii ce aruncă gunoi pe marginea râului. Aceste deșeuri pot ajunge să afecteze și oamenii din Râșnov, în special persoanele ce au animale ce beau din apa acestui rău sau cele ce se scaldă în râul Ghimbășel.

Măsurile dure ce au fost luate în calcul pentru reducerea deșeurilor
[Sursa: Pexels.com]

În anul 2023 autoritățile au oferit oamenilor 6 avertismente și 43 de amenzi oamenilor ce aruncau deșeuri în zona râului Ghimbășel, a căror valoare a ajuns în jurul sumei de 37 de mii de lei. Una dintre măsurile pe care primarul stațiunii Râșnov a decis să le pună în aplicare este montarea camerelor de supraveghere, astfel încât persoanele ce aruncă gunoi în jurul râului să fie identificate mai ușor. 

“Anul acesta se vor monta camere de supraveghere pe toată distanţa râului Ghimbăşel. Sperăm că vom identifica persoanele care aruncă deşeuri mult mai uşor”, a spus Răzvan Iancu, purtător de cuvânt Primăria Râșnov, potrivit fanatik.ro.