Cel de-al treilea sezon al emisiunii Casa iubirii aduce în continuare în atenția publicului noi momente emoționante, concurenți din ce în ce mai dornici să își caute perechea și să depășească orice obstacol și provocare, dar și de multe tensiuni și certuri aprige iscate din gelozie sau invidie. În ediția de Gala, Ștefan, Aleyna și Marius au fost din nou în centrul atenției, deoarece au ieșit la iveală detalii halucinante despre Aleyna.
Ștefan a dat cărțile pe față și a explicat gesturile sale față de Aleyna! Tânărul a izbucnit în lacrimi amare! „Muream în mine efectiv!”
În ediția de astăzi, în Casa iubirii a plutit o atmosfera tensionată și în același timp emoționantă deoarece Ștefan a fost ținta tuturor colegilor săi, care și-au dorit să afle de ce inițial tânărul a preferat să tacă și chiar să îi mai acorde o șansă Aleynei.
Larisa: La cum te-am perceput eu, când ai văzut chestia aia... eu cel puțin mi-aș fi ieșit din minți!
Ștefan: O să va spun tot adevărul! M-au întrebat ce îți dorești să faci în momentul asta! Eu în momentul ăla de nervi, am spus: Nu o să fie totul încheiat, nu o să mai fie absolut nimic, când am văzut chestia aia! După toate astea am ajuns acolo și nu știu dacă ați simit vreodată asta, când ești foarte apropiat de cineva și nu vrei să îi faci rău și tu știi că ți s-a făcut rău! Muream în mine, efectiv!
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Larisa: Puteai să nu spui!
Bianca: Te-ai pus pe ține într-o postura urâtă! Tu că bărbat, cum mai poți să suporți! Cum poți tu că bărbat să săruți o femeie care s-a sărutat cu un alt bărbat?
Ștefan: Asta sunt! De fiecare dată am ținut să o cred pe ea! Credeți că eu nu muream în mine? Că n-am avut seri în care n-am dormit deloc?