Îndrăgita emisiune Casa iubirii, aflată la cel de-al treilea sezon, surprinde în continuare telespectatorii cu noi momente de senzație, noi concurenți dornici să lupte pentru iubirile lor, care trec în fiecare ediție prin provocări de pomină ce îi supun la grele încercări. După ce zilele trecute, Aleyna și Ștefan au întâmpinat primele neînțelegeri în cuplu, în ediția de sâmbătă, Virginia și Robi au ajuns într-un punct critic al relației lor, în ciuda faptului că recent au avut parte de primul lor date în afară platourilor de filmare și păreau din ce în ce mai fericiți împreună.
Julia, singură împotriva tuturor! Concurenta va fi pusă la zid de Virginia! Unii băieți o vor nominaliza spre eliminare
În ediția de duminică, 3 martie 2024, în Casa iubirii, va predomina o atmosferă tensionată în platou, deoarece pe de o parte, Aleyna și Ștefan vor purta un schimb de replici acide și vor da de înțeles tuturor că relația lor nu este atât de solidă pe cât și-ar fi dorit ei.
Ștefan: Nu crezi că dacă îmi spui că mă plăci și îi spui lui Marius: «faci ce simți» se bat puțin cap în cap?
Aleyna: Nu ai încredere în tine, Ștefan!
Ștefan: Nu, nu am încredere în relația asta!
Și tot în ediția de duminică, tensiunile vor atinge cote maxime și în interiorul triunghiului amoros format din Virginia, Robi și Julia.
În ciuda faptului că au avut recent o prima escapadă romantică, Virginia și Robi au ajuns să se distanțeze din cauza Juliei care pare să intervină constant între ei, dând de înțeles tuturor că vrea să îi despartă.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Virginia: E clar că ea îl place pe Robi!
Andreea Mantea: Ce te-a deranjat?
Virginia: Mi se pare că o femeie, eu una, nu aș face niciodată acest lucru! Și să mă topesc după un bărbat, să-l văd cu altcineva!
Julia: Ăla nu era un moment, cum sunt obișnuită aici în casă, momentele de cerere de iubita au fost mai pompoase!
Robi: O să o votez pe Julia!