Știrile Kanal D și Asociația BookLand continuă în acest an campania "Se sună de schimbare!", ce vine în sprijinul copiii care învață în școlile rurale românești, cele mai afectate de lipsa fondurilor din educație sau de nepăsarea autorităților. În România anului 2023 există în continuare sute de școli cu toalete în curte, iar peste 20% dintre instituțiile de învățământ nu au autorizații de funcționare. Multe dintre școlile din mediul rural sunt un pericol pentru elevii care le calcă pragul.
Ştirile Kanal D şi Asociatia BookLand vin în sprijinul copiilor care învaţă în şcoli din mediul rural, ce au nevoie de renovare
Alături de Asociația BookLand, Știrile Kanal D au pornit și anul acesta prin țară pentru a schimba în bine viitorul unor copii.
Aflată în urmă cu un an într-un stadiu avansat de degradare, școala a intrat în proces de renovare, pentru ca în acest noul an școlar elevii să aibă parte de condiții normale, care să le permită să îşi construiască un viitor.
Povestea emoționantă spusă astăzi, la Știrile Kanal D de la ora 19:00, este cea a lui Ionuț, copilul isteț și talentat, care își dorește să învețe într-o școală normală; o poveste asemănătoare cu a altor mii de copii din România.
Toţi cei care îşi doresc să contribuie la bucuria copiilor în noul an școlar pot trimite un SMS, cu textul CONSTRUIM, la 8845, și dona astfel 2 Euro lunar pentru normalitate în educație.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Donaţia poate fi oprită trimiţând textul CONSTRUIM STOP, la 8845.
În perioada 2020-2023, prin programul de "Renovare școli în mediul rural" al Asociației BookLand, au fost sprijinite 68 de școli din satele României, de care beneficiază peste 15.000 de copii anual. Iar anul acesta, Asociația BookLand renovează încă 10 școli din 9 județe.
Nu pierdeți, începând de astăzi, în fiecare seară, de la 19:00, o serie de reportaje emoționante realizate de Ştirile Kanal D, în diferite sate şi comune din România, unde școala are nevoie de ajutor pentru a-și putea primi, în condiții decente, noi generații de copii.