Studenții vor putea împrumuta sume de până la 50.000 de lei pentru chirii și pentru taxa de studii

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 30 mar 2023, 02:00

Studenții vor putea împrumuta sume de până la 50.000 de lei pentru chirii și pentru taxa de studii

Sursa: Unsplash

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 31 de ani și care sunt înscrise în învățământul superior acreditat sau autorizat vor avea dreptul de a împrumuta, doar o singură dată, sume de până la 50.000 de lei, pentru a plăti chiria sau taxa de studii.

Conform unui proiect OUG, ce a fost adoptat ieri, 29 iunie, studenții cu vârsta cuprinsă între 18 și 31 de ani pot împrumuta de la Stat sume de până la 50.000 de lei care îi vor ajuta să achite cheltuielile necesare finalizării studiilor.

Condiția este ca aceștia să fie înscriși în învățământul superior acreditat sau autorizat și pot împrumuta suma necesară doar o singură dată.

Studenții pot intra în posesia creditului în mai multe tranșe sau îl pot obține pe tot deodată.

Ce cheltuieli pot fi acoperite cu ajutorul sumei împrumutate?

  • Plata taxei de studii (licență, masterat, doctorat),
  • Plata cărților și/sau a rechizitelor necesare,
  • Plata publicării studiilor sau a cărților de specialitate,
  • Taxa ce permite participarea la concursuri sau la manifestările științifice,

Citeste si: Cât sunt alocațiile în anul 2022? Suma colosală pe care o primesc copiii cu vârsta până în doi ani

  • Achiziționarea echipamentelor tehnice necesare (laptop, calculator, imprimantă, soft-uri profesionale/de specialitate),
  • Plata chiriei (nu trebuie să depășească 300 de euro în fiecare lună),
  • Plata taxei aferente cazării în căminele studențești,

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

  • Avansul sau o parte din suma necesară achiziționării unei locuințe,
  • Plata cheltuielilor necesare pentru deplasările Erasmus (este nevoie de documente care să justifice aceste cheltuieli),
  • Decontarea cheltuielilor, în cazul studenților care sunt părinți, a creșei, a taxei de școlarizare/a afterschool-ului/ a activităților extracuriculare, etc,
  • Plata intervențiilor chirurgicale/ a serviciilor dentare,
  • Plata investigațiilor medicale complexe (dacă studentul are probleme de sănătate a căror investigații se încadrează până în 10.000 de lei).

Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite?

Pentru a putea intra în posesia acestui împrumut, pe lângă cele două menționate anterior, studenții vor trebui să îndeplinească și alte condiții.

Mai exact, în cazul în care nu este angajat, studentul va trebui să aibă un codebitor. Mai mult decât atât, creditul poate fi acordat pentru o perioadă de cel mult un deceniu, inclusiv perioada de grație care nu poate depăși cinci ani de când creditul a fost acordat.

Dobânda aferentă împrumutului este de IRCC în fiecare trimestru, la care se va adăuga o marjă de 4%, în timp ce comisionul de analiză al băncii se ridică la 0,2% în momentul acordării. De asemenea, comisionul de gestiune a garanței va fi de 0,4% în fiecare an.

Citeste si: Vești bune pentru români! A fost adoptată ordonanța prin care se amână ratele la bănci. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești dacă vrei să soliciți o păsuire

Împrumul de care studenții pot beneficia face parte din Programul Student Invest. În momentul de față, acesta nu se află în vigoare și trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial. După aceea, va fi nevoie de oficializarea normelor de aplicare, pentru ca studenții doritori să poată intra în posesia banilor ceruți.

Normele de aplicare, care sunt necesare pentru ca suma să fie acordată, vor fi elaborate în termen de 30 de zile, conform avocatnet.ro.