UPDATE ORA 15:00 Baremul oficial de rezolvare a subiectelor EDU.RO a apărut!
en-viii-matematica-2022-bar-02.pdf
en-viii-matematica-2022-var-02-lit.pdf
en-viii-matematica-2022-var-02-lma.pdf
en-viii-matematica-2022-var-02-lge.pdf
en-viii-matematica-2022-var-02-lro.pdf
en-viii-matematica-2022-var-02-lsk.pdf
en-viii-matematica-2022-var-02-lsr.pdf
en-viii-matematica-2022-var-02-lua.pdf
UPDATE ORA 11:15 Proba de Matematică de la Evaluarea Națională s-a încheiat
Proba de Matematică de la Evaluarea Națională s-a încheiat în jurul orei 11:00. Examenul a început la ora 09:00 și la câteva minute după ora 09:00 în toate sălile și s-a încheiat la ora 11:00 și în jurul orei 11:00 peste tot.
UPDATE Subiectele de la proba de Matematică de la Evaluare Națională 2022
subiecte-matematica-evaluare-nationala-2022.pdf
Proba de Matematică de la Evaluare Națională 2022 începe miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 09:00.
Este cea de a doua probă scrisă a Evaluării Naționale, după cea de ieri, la Limba și Literatura Română. Ca și ieri, accesul în sala de examen are loc până la ora 08:30.
La ora 09:00 profesorii supraveghetori vor deschide plicurile cu subiectele, iar din momentul în care subiectele și ciornele vor fi împărțite, candidații vor avea două ore la dispoziție pentru a le rezolva.Subiectele și Baremul oficial de corectare vor fi publicate pe site-ul Ministerului Educației, EDU.RO. Ele vor apărea imediat ce sunt făcute publice și pe site-ul nostru, Kanald.ro. Așa cum v-a obișnuit deja, pe tot parcursul zilei, Kanald.ro
vă va ține la curent cu toate noutățile legate de proba de Matematică de la Evaluarea Națională.Tot ce trebuie să știi despre proba de Matematică de la Evaluarea Națională 2022
Subiectele de la proba de Matematică de la Evaluarea Națională au un grad de dificultate mediu.
“Ai voie să simplifici, ai voie să completezi un desen, ai voie să faci alt desen dacă-l consideri necesar în rezolvare, ai voie să tai cu o dreaptă orizontală orice consideri că este greșit, deci procedează cum procedezi de obicei la orice lucrare”, îi sfătuia, potrivit Edupedu.ro, profesoara de matematică Florentina Pavăl, care predă matematica de peste 30 de ani la Colegiul Național “Nicu Gane”.
“Scrie cu ce scrii de obicei, pix sau stilou, nu schimba instrumentul de dragul examenului, schimbarea creează disconfort, atenție doar la culoare, trebuie să fie albastru”, îi mai sfătuia profesoara pe absolvenții clasei a VIII-a.
“Dacă nu te încadrezi cu rezolvarea unei probleme în spațiul cerut, scrie la finalul testului (este o foaie liberă, de obicei, sau poți cere una) precizând subiectul, problema și subpunctul”, sublinia profesoara.
Profesoara Florentina Pavăl este foarte cunoscută pe rețeaua de socializare TikTok, acolo unde i se spune “Profa de mate cool”.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Nu vor mai fi subiecte capcană”
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a recunoscut că la Simularea Evaluării Naționale au existat subiecte capcană și a promis că situația nu se va mai repeta la nicio probă de la Evaluare Națională 2022.
"La ce să se aștepte copiii care vor da Evaluarea Națională peste 2 săptămâni?", a fost întrebat, la o emisiune difuzată de TVR 1 ministrul Educației.
"La subiecte adecvate și la un grad de dificultate adaptat condițiilor reale pe care le-au traversat elevii care susțin examene naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureat. Atâta vreme cât în ultimii 2 ani sistemul de educație din România și din orice alt stat a avut de suferit, din motive sau mai puțin obiective, știm exact când au fost perioadele în care perioadele de cursuri cu prezență fizică au fost întrerupte.
Și atunci, sigur că da, le-am solicitat colegilor mei care realizează aceste subiecte să evite acele porțiuni din materie care nu au fost predate elevilor, să evite să formuleze subiecte cu capcane, un lucru foarte important. Din păcate, la simularea pentru Evaluarea Națională s-a întâmplat o astfel de situație.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Mai concret, în fiecare noapte de dinaintea fiecărui examen, în condiții de deplină securitate, fără niciun fel de mijloace de comunicare, voi sta împreună cu colegii mei de la fiecare disciplină și vom analiza subiectele în așa fel încât să putem garanta că ele vor fi adecvate perioadei pe care am traversat-o și vor fi înțelept concepute în așa fel încât să nu fie elevii aceia care sunt nevoiți să plătească toate neajunsurile ultimilor doi ani de criză sanitară", a răspuns Sorin Cîmpeanu.
Peste 1.400 de note de 10 la proba de Matematică de la Evaluarea Națională de anul trecut
1.439 de candidați au obținut nota 10 la proba de Matematică de la Evaluarea Națională din 2021. Totodată, 83.058 de candidați (67,4%) au obținut la Matematică o notă peste sau egală cu 5 (cinci).
Rata de promovabilitate la Evaluarea Națională din 2021 a fost mai ridicată față de anul anterior, de 76,8% față de 76,1%.
123.122 de candidați au fost prezenți în 2021 la examenul de Evaluare Națională, dintre aceștia 94.526 obținând medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), anunța Ministerul Educației.
120 de candidați au încheiat Evaluarea Națională 2021 cu media generală 10 (zece).
Calendarul Evaluării Naționale 2022
Iată calendarul complet al Evaluării Naționale 2022. Pe 30 iunie 2022 se încheie oficial Evaluarea Națională, după rezolvarea tuturor contestațiilor și va urma admiterea la liceu pentru candidații care au promovat examenul:
Citeste si: Admitere liceu 2022: Calendarul înscrierilor
30 mai – 3 iunie 2022 – Înscrierea la Evaluarea Națională
3 iunie 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
14 iunie 2022 – Proba la Limba și literatura română— proba scrisă
16 iunie 2022 – Matematică — proba scrisă
17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — proba scrisă
23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
23 iunie 2022 (ora 16,00—ora 19,00) și 24 iunie 2022 (ora 8,00—ora 12,00) – Depunerea contestațiilor
24 iunie – 29 iunie 2022 – Soluționarea contestațiilor
30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale la Evaluare Națională 2022 după soluționarea contestațiilor
Surse: EDU.RO , EDUPEDU.RO