După oribila crimă din Mangalia, care a șocat o țară întreagă, specialiștii trag un semnal de alarmă asupra consumul de substanțe interzise și a faptului că ele pot împinge persoana în cauză la o astfel de acțiune.
Loredana ar fi consumat substanțe interzise
Declarațiile acestora vin după ce apropiații Alinei o acuză pe ucigașa fetei și totodată prietena ei cea mai bună, că ar fi consumat droguri, alcool și multe altele.
„Erau prietene de mici. Au mâncat împreună, s-au jucat, au mers la școală. Acum trei săptămâni mi-a spus așa: Loredana e foarte agresivă. Loredana îl înșela pe iubitul ei, iar el o urmărea să o bată. Alina nu scrie așa mesaje, ea scrie corect, cu virgulă, cu cratimă. Cred că criminala, fiind drogată, au apucat-o crizele ”, a spus verișoara Alinei.
„ Loredana și-a luat-o în cap de la anturaj. Se și droga. Ieșea în fiecare seară, bea, se culca cu cine apuca ”, a mai spus și fratele victimei.
Cu toate acestea, nu există o afirmație concretă și validată de către medici, astfel că urmează a se stabili dacă Loredana a consumat într-adevăr substanțe interzise.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Ce impact are consumul de substanțe interzise în viața tinerilor
În cadrul unui interviu realizat de WOWbiz, psihologul Alexandra Marin a vorbit despre impactul negativ pe care le au substanțele interzise asupra creierului tinerilor.
„ În urma analizei declarațiilor apropiaților celor două fete am remarcat că se aduc în discuție consumul de substanțe, agresivitatea și comportamentele sexuale deviante ale tinerei care a comis fapta. Nu pot să nu remarc faptul că toate acestea înglobează un tablou clinic de elemente specifice tulburării de personalitate de tip Borderline.
Desigur că nu se poate pune un diagnostic fără a cunoaște tot ansamblul psihologic, emoțional și comportamental al fetei despre care discutăm, dar doresc să îndrept discuția către un alt punct extrem de important: modalitatea în care consumul de substanțe interzise poate conduce la declanșarea sau accentuarea tulburărilor de personalitate ”,
„Există numeroase studii care au arătat că substanțele interzise au un efect devastator asupra creierului și că pot să favorizeze apariția tulburărilor de personalitate sau bolilor psihice. Ele cresc nivelul de dopamină din creier și tocmai de aceea sunt percepute ca fiind un stimul plăcut, însă corpul dezvoltă toleranță la substanță și cere consum mai crescut sau mai des pentru a stimula nivelul de dopamină, iar astfel apar stări frecvente de iritare și chiar comportamente agresive. Pe de altă parte, substanțele acestea degradează celulele și chiar stopează anumite procese neuronale care pot apoi să declanșeze tulburările.
De aceea este foarte important ca tinerii să înțeleagă la ce pericol se supun atunci când consumă astfel de substanțe. Până la vârsta de 21 de ani, personalitatea umană este în dezvoltare, la fel și corpul nostru. Orice stimul nociv care interferează în acest proces natural de dezvoltare poate să afecteze pentru totdeauna individul. Chiar și după această vârstă efectele pot fi letale. De la degradarea fizică, până la afecțiuni medicale (ex. cardiace, neurologice), la tulburări psiho-emoționale (anxietate și depresie) și până la boli psihice ”, a mai precizat ea.