Suferințe ascunse, astăzi, de la ora 20:00, în serialul “Melek”, numai la Kanal D

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 25 aug 2023, 15:41

Astăzi, de la ora 20:00, în “Melek”, vom fi martorii unor noi încercări și sentimente contradictorii pe care le vor experimenta protagoniștii serialului, în noul episod difuzat la Kanal D.

Halil se află într-o situație extrem de grea, de când a fost la spitalul unde Melek face tratamentul pentru boală teribilă de care suferă, acesta aflând că cea pe care o iubește de o viață are puține șanse de vindecare. Halil încearcă din răsputeri să își ascundă suferința în fața lui Melek.

Suferințe ascunse, astăzi, de la ora 20:00, în serialul “Melek”, numai la Kanal D

Evenimentul fericit în care s-a reunit familia Karadag, în noua casă lui Mithat, nu s-a terminat așa cum și-ar fi dorit aceștia. Cu toate că a venit cu toată bunăvoința în casa fiului său, lăsând deoparte greșelile trecutului, Seyit Ali a ajuns la concluzia că nu îl poate ierta pe mezinul familiei.

Citește și: Micuțul Seyit Ali din serialul Melek a cucerit publicul încă de la primele apariții pe micile ecrane! Iată cum arată talentatul Poyraz Ar, la aproape trei ani de la încheierea filmărilor

Alpay este <iertat> de către Kenan, numai după ce acesta va fi nevoit să își ceară scuze tuturor cărora le-a greșit. Pus într-o situație stânjenitoare, Alpay nu are de ales, dacă vrea să scape cu bine din toate problemele provocate celor din jur.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Dacă va reuși Halil să îi spună adevărul despre evoluția bolii lui Melek și dacă va afla, în cele din urmă, tatăl acesteia că fiica lui este grav bolnavă, puteți afla în această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod, din ”Melek”, numai la Kanal D.

Citește și: Cine este și câți ani are Beyhan din serialul Melek! Iată cum arăta celebra actriță Birsen Dürülü în urmă cu trei decenii, când a debutat pe platourile de filmare